În acest context, în urma contestațiile depuse, Primarul General, Gabriela Firea, a avut o reacție față de acțiunea celor două companii, dar și de cei care critică licitația.

„Este păcat că, din cauza acestor contestații, bucureștenii nu beneficiază în cel mai scurt timp de un transport public modern, la standarde europene, în ciuda tuturor eforturilor depuse de Primăria Capitalei. Contestarea unor licitații importante nu reprezintă un caz singular, mai ales că sunt avocați care, urmărind câștiguri substanțiale, își îndeamnă clienții să conteste licitațiile, în detrimentul clar al cetățenilor care au nevoie de un transport public civilizat.

În ceea ce privește persoanele care fac afirmații defăimătoare în spațiul public și compară în mod tendențios achiziția de la București cu achiziția de autobuze din Malta, ne rezervăm dreptul de a le acționa în judecată, pentru că astfel de afirmații aduc prejudicii grave de imagine atât Primăriei Municipiului București, cât și Primarului General.

Reiterăm, încă o dată, faptul că nu se poate face o comparație cu Malta, despre care se spune că ‘acelasi model de autobuz a fost cumpărat cu doar 182.000 euro bucata’, pentru că, în cadrul acestei proceduri, Primăria Municipiului București achiziționează trei tipuri de autobuze: 30 de autobuze de 18 metri, 50 autobuze de 10 metri (destinate traseelor de noapte și rutelor care includ zone cu carosabil mai îngust) și 329 de autobuze de 12 metri. Facem precizarea că prețul comunicat de Municipalitate, adică 250.000 euro per bucată, reprezintă un preț mediu, acesta variind în funcție de dimensiunile acestora.

Totodată, subliniez faptul că voi solicita modificarea legislației privind achizițiile publice, în sensul responsabilizării celor care depun contestații, pentru că actuala legislație le permite unor contestatari ‘de profesie’ să acționeze contra interesului cetățenilor prin întârzierea sau chiar suspendarea unor proceduri esențiale și să prejudicieze, nefondat, imaginea Municipalității. Vom continua toate demersurile legale, astfel încât cetățenii Bucureștiului să poată beneficia cât mai rapid de mijloace de transport public în comun la parametri ridicați de sigurantă și confort.

Reamintim că din Comisia de evaluare de 11 membri, care a analizat ofertele, au făcut parte specialiști în domeniile economic, tehnic și juridic și a beneficiat de suportul experților tehnici cooptați, profesori universitari de la Politehnica din București, precum și de supravegherea reprezentanților Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), care au asistat la toate ședințele comisiei”.

Află ce reclamă cele două companii care contestă rezultatul licitaţiei.

Dacă, totuși, licitația nu se anulează… autobuzele turcești vor fi vândute Primăriei Capitalei printr-o firmă cu legături care duc spre Sebastian Ghiță (EXCLUSIV).

Vezi cum ar putea arăta noile autobuze din București / GALERIE FOTO

Între timp, Regia Autonomă de Transpot București (RATB) revine la numele pe care-l avea acum 100 de ani. Cum arătau atunci autobuzele Bucureștiului.



CITEȘTE ȘI… Actorul Andi Vasluianu e tată pentru a doua oară. Toma e noul membru al familiei!



 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI