Într-un discurs ținut de la Casa Albă, Joe Biden a cerut mişcării islamiste să accepte planul, despre care a spus că a fost prezentat Hamas prin intermediul Qatarului, care acționează ca mediator.
„Nu putem lăsa să treacă pe lângă noi această oportunitate”, a îndemnat Biden în cea de-a opta lună a unui război devastator. „Este timpul ca acest război să se încheie”, a insistat liderul de la Casa Albă.
Propunere în trei etape pentru încetarea focului în Gaza
Prima fază, a spus Biden, constă într-o încetare totală a focului, cu retragerea trupelor israeliene din „zonele populate din Gaza” pentru o perioadă de şase săptămâni.
Încetarea luptelor ar fi însoţită de eliberarea unor ostatici israelieni răpiţi în timpul atacului terorist comis de Hamas pe 7 octombrie anul trecut asupra Israelului. Ar fi vorba de femei şi bolnavi, predați în schimbul unor prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.
În plus, această etapă inițială ar include și o creștere a asistenței umanitare, cu 600 de camioane transportând ajutoare în Gaza în fiecare zi.
Încetarea temporară a focului ar putea deveni „permanentă” dacă Hamas „îşi respectă angajamentele”, a subliniat preşedintele american.
Următoarea fază a planului ar include în special eliberarea tuturor ostaticilor rămaşi, iar în cea de-a treia fază, potrivit lui Biden, „va începe un plan major de reconstrucție pentru Gaza” și vor fi returnate „rămășițele celor care au fost uciși”.
Reacția Hamas
„Hamas vede pozitiv ceea ce a fost inclus astăzi (vineri – n.r) în discursul preşedintelui american Joe Biden privind încetarea permanentă a focului, retragerea forţelor israeliene din Gaza, reconstrucţia şi schimbul de prizonieri”, a transmis mişcarea islamistă palestiniană prin intermediul unui comunicat.
La rândul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, și-a exprimat speranța că această ultimă evoluţie „va duce la un acord între părţi pentru o pace durabilă”.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat la rândul ei foaia de parcurs, considerând-o „realistă”. „Sunt pe deplin de acord cu Biden că propunerea cea mai recentă oferă o oportunitate reală de a pune capăt războiului şi suferinţei civililor din Gaza. Această abordare în trei etape este echilibrată şi realistă. Acum are nevoie de sprijinul tuturor părţilor”, a scris von der Leyen pe contul său de X.
Fără a se referi la discursul lui Biden, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a transmis că „guvernul este unit în dorinţa sa de a ne aduce înapoi ostaticii cât mai repede posibil”, iar „prim-ministrul a autorizat echipa de negociere să prezinte un plan pentru atingerea acestui obiectiv”.
Dar, în acelaşi timp, partea israeliană a subliniat că „războiul nu se va opri până când toate obiectivele sale nu vor fi atinse”, menţionând „întoarcerea” tuturor ostaticilor şi „eliminarea capacităţilor militare şi guvernamentale ale Hamas”. Foaia de parcurs propusă de Israel face posibilă „menţinerea acestor principii”, a precizat biroul lui Netanyahu.