Potrivit Poliției Capitalei, incidentul s-a produs sâmbătă, când agentul se afla în scara unui bloc din sectorul 4, pentru a vizita o cunoştinţă.

Poliţistul a observat un bărbat suspect care avea asupra sa un sac de culoare neagră. Acesta i-a cerut suspectului să îi arate ce are în sac, însă bărbatul a fugit. După o urmărire prin scara blocului, agentul l-a prins şi imobilizat pe suspect, însă acesta, încercând să scape, l-a muşcat de antebraţ, rănindu-l uşor.
În cele din urmă, hoțul a fost imobilizat, iar  în sacul lui au fost găsite cablurile electrice ale ascensorului blocului, care fuseseră tăiate cu un cleşte.
Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, a fost reţinut şi va fi prezentat magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News