Kremlinul a făcut aceste comentarii după ce, joi, Biden s-a încurcat şi l-a prezentat pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski drept „preşedintele Putin”, înainte de a se corecta rapid.

Într-o altă scăpare, Biden a încurcat numele Kamalei Harris, vicepreşedintele său, cu cel al adversarului său electoral Donald Trump.

„Am observat că întreaga lume a acordat atenţie la ceea ce s-a întâmplat, este clar că acestea au fost scăpări”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Este de înţeles că probabil au primit o rezonanţă atât de largă, dat fiind contextul discuţiilor politice interne la care asistăm acum în SUA, dar nu este subiectul nostru, este un subiect intern al SUA”, a continuat el.

Prestaţia ezitantă a lui Biden în dezbaterea cu Trump de luna trecută şi alte gafe şi bâlbâieli ulterioare au stârnit dezbateri intense cu privire la capacitatea sa cognitivă, la 81 de ani, de a candida pentru un al doilea mandat şi i-au determinat pe unii democraţi să îi ceară să se retragă.

Peskov a declarat că este „treaba alegătorilor americani, nu a Rusiei”, să stabilească perspectivele candidaţilor la preşedinţia SUA.

Dar Kremlinul a luat notă de ceea ce el a numit „comentarii lipsite de respect pe care Biden le-a făcut despre Putin”.

Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital
Recomandări
Alfred Bulai a făcut infarct în arest. El a fost dus de urgență la spital

Oficialul nu a spus care au fost aceste comentarii, dar Biden s-a referit la Putin la summitul NATO ca la „un nebun criminal”.

Continuăm să considerăm că este un comportament absolut inacceptabil şi inadmisibil ca un şef de stat să facă astfel de remarci lipsite de respect despre alţi şefi de stat. Mă refer la remarcile sale despre preşedintele Putin.

Dmitri Peskov:

„Acest lucru este inacceptabil pentru noi şi nu credem că face în vreun mod ca un şef de stat american să arate bine. Este ceva la care acordăm o atenţie directă şi ceva care este absolut inacceptabil pentru noi”, a punctat Peskov.

Foto: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (10)

Teceneu   •   12.07.2024, 21:35

Vladimir Putin e un criminal care ar trebui sa plateasca cu libertatea, ca multi dictatori din lumea asta, cocotati in varful piramidei politice si care isi revendica tara ca pe un bun personal. Din pacate asta nu se va intampla. Probabil ca Biden nu se refera exclusiv la faptul ca are mainile patate de sangele ucrainienilor, ci la intreaga lui viata in care ar fi putut comanda sau executa diferite asasinate.

nobody   •   12.07.2024, 20:43

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

cataliin72   •   12.07.2024, 17:14

Scurt si la obiect comentariul lui Peskov....In Irak au murit 250.000 de copii dupa invazia americana inceputa fara acordul ONu si in baza unor pretexte false si il las pe Sfantul Cuvios Pafnutie sa gaseasca termenii potriviti pentru liderul politic de la Casa Alba de atunci care a girat acest masacru ca observ ca se pricepe la jocuri de cuvinte...

    Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   12.07.2024, 19:10

    cataliin72   •  12.07.2024, 17:14

    Scurt si la obiect comentariul lui Peskov....In Irak au murit 250.000 de copii dupa invazia americana inceputa fara acordul ONu si in baza unor pretexte false si il las pe Sfantul Cuvios Pafnutie sa gaseasca termenii potriviti pentru liderul politic de la Casa Alba de atunci care a girat acest masacru ca observ ca se pricepe la jocuri de cuvinte...

    Scurt și la obiect comentariul lui Peskov? Dar despre toate invaziile rusești și victimele lor, ce are de comentat tovarășul Goebbelski? În afară de clasicul "şi americanii linşează negri"? Cumva, justificarea Rusiei este mereu că și alții fac la fel. Apropo, ei au cumva aprobarea ONU pentru invazia Ucrainei? A, am uitat: Rusia e Imperiu, regulile ce se aplică putinimii nu i se aplică și ei.

    VolodimirZelenski   •   12.07.2024, 18:49

    cataliin72   •  12.07.2024, 17:14

    Scurt si la obiect comentariul lui Peskov....In Irak au murit 250.000 de copii dupa invazia americana inceputa fara acordul ONu si in baza unor pretexte false si il las pe Sfantul Cuvios Pafnutie sa gaseasca termenii potriviti pentru liderul politic de la Casa Alba de atunci care a girat acest masacru ca observ ca se pricepe la jocuri de cuvinte...

    Lasa minciunile, caci 250k de oameni, daremite copii, nu au fost ucisi atunci. ONU nu e organizatie militara.

      cataliin72   •   12.07.2024, 19:42

      VolodimirZelenski   •  12.07.2024, 18:49

      Lasa minciunile, caci 250k de oameni, daremite copii, nu au fost ucisi atunci. ONU nu e organizatie militara.

      *** Cand aveam nick-ul valihaita ti-am mai demonstrat ca asta e adevarul..Dar trebuie sa ti reamintesc ca ai memorie scurta...

      Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.

        Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   12.07.2024, 22:48

        cataliin72   •  12.07.2024, 19:42

        *** Cand aveam nick-ul valihaita ti-am mai demonstrat ca asta e adevarul..Dar trebuie sa ti reamintesc ca ai memorie scurta...

        Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.

        Deșteptul mai și recunoaște că folosește conturi multiple. De, vorba aia: la ei minte nu se cere, prost să fii, să ai putere. Za rodina!

      JoeBlackrock   •   12.07.2024, 19:30

      VolodimirZelenski   •  12.07.2024, 18:49

      Lasa minciunile, caci 250k de oameni, daremite copii, nu au fost ucisi atunci. ONU nu e organizatie militara.

      Ai dreptate, probabil au murit chiar mai multi, i-au bombardat si in 1990 - 1991. Aproximativ 1000000 (un milion) de oameni au murit in cautarea armelor de distrugere in masa, actiunea de cautare a durat din 2003 pana in 2011 iar liderii au fost chiar 2, George W. Bush si Barack Hussein Obama II care a si luat nobelul pentru pace pentru frumoasele realizari. Va rog, nu ma credeti pe cuvant, cautati pe net, poate asa mai gasiti si alte grozavii comise de cei drepti si fara de pacat. Toate cele bune si trezire placuta!

        Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   12.07.2024, 22:57

        Dar te rugăm, nu te opri aici: ia zi, de ce a fost bombardat Irakul în 1991? Bietul Saddam voia să scoată din sărăcie kuweitienii sau voia să revină la standardul aur, ori găsise o sursă de energie gratuită sau motorul pe apă?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
De sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 7, patru zodii îl prind pe Dumnezeu de un picior. Se întâmplă lucruri deosebite pentru ele
FANATIK.RO
De sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 7, patru zodii îl prind pe Dumnezeu de un picior. Se întâmplă lucruri deosebite pentru ele
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
FANATIK.RO
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Observatornews.ro
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI