Regimul de la Kremlin a reacționat după ce dezbaterea dintre Kamala Harris și Donald Trump l-a inclus în agendă, printre alte subiecte, pe Vladimir Putin și războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina, notează News.ro.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a precizat că președintele rus nu a urmărit în direct dezbaterea din SUA, dar că a fost interesat de modul în care s-a desfășurat și a citit știrile și analizele care au privit confruntarea dintre candidații americani.
„Desigur, am observat că ambii candidați l-au menționat pe preşedintele nostru, au menţionat ţara noastră. Desigur, poziţia este destul de clară – SUA în ansamblu, indiferent din ce partid fac parte candidaţii, păstrează o atitudine negativă, o atitudine neprietenoasă faţă de ţara noastră”, a spus el.
Kamala Harris e convinsă că Putin „l-ar mânca la prânz” pe Donald Trump
Peskov susține că imaginea lui Vladimir Putin este folosită peste Ocean în lupta pentru Casa Albă. „Numele lui Putin este folosit ca unul dintre instrumentele luptei politice interne din SUA. Chiar nu ne place şi sperăm că vor lăsa numele preşedintelui nostru în pace”.
Trump şi Harris au avut în timpul dialogului mai multe replici acide în care s-a menționat numele lui Putin, precum și războiul din Ucraina.
Harris e de părere că Putin „l-ar mânca la prânz” pe Donald Trump și că liderul rus „ar sta în Kiev chiar acum”, dacă candidatul republican ar fi președintele SUA.
De partea cealaltă, Trump a refuzat să spună clar dacă își doreșt ca Ucraina să câștige războiul. În schimb, a declarat că este în interesul Statelor Unite „să pună capăt acestui război”. Candidatul republican este convins că, dacă o să reajungă la Casa Albă, va soluţiona conflictul din Ucraina înainte de a prelua funcţia oficial.
Modoranvasile • 12.09.2024, 13:36
Cei mai mari miliardari ai lumi baga bani în industria armamentului
NicolaeS • 12.09.2024, 08:53
Marii lideri ai marelui popor american nu sunt in stare sa prezinte obiective pentru propriul popor fara a pomeni de Rusia. Ma intreb daca americanul de rand este incantat ca miliardele de dolari merg catre industria de razboi in loc sa mearga in domenii care sa-i imbunatateasca lui viata de zi cu zi. Aceasta intrebare este valabila si pentru alti oameni de rand din alte tari, inclusiv Romania.