Postul american de televiziune i-a întrebat duminică, 19 martie, pe mai mulți locuitori ai capitalei ucrainene ce părere au despre vizita lui Putin în Mariupol.

Roman Koval, în vârstă de 25 de ani, chirurg stagiar:

„Cred că îi este frică să vină pe teritoriul ucrainean. Nu poate să facă acest lucru precum oamenii noștri. El nu poate face lucrurile ca președintele nostru Zelenski. El nu are niciun sprijin”, a declarat Koval.

„Nu face decât să ne înfurie. Reacția mea este cât se poate de negativă”, a continuat el. „Cred că este doar PR (acțiune de publicitate și promovare, n.r.). PR pentru a arăta că ei (rușii, n.r.) se află într-un fel de poziție, dar, de fapt, ei sunt nimeni și sunt slabi. Noi vom câștiga. Victoria va fi cu siguranță a noastră”, a mai spus medicul.

Koval și-a exprimat scepticismul cu privire la faptul că Putin a făcut cu adevărat această vizită, spunând că el crede că a fost doar propagandă.

Olha Kramchaninova, în vârstă de 48 de ani, proprietara unei mici afaceri:

„Ar fi mai bine ca armata noastră să bombardeze locul în care a fost Putin”, a spus Kramchaninova.

„Putin vine acolo pentru a-i face pe toți să creadă că acest pământ este al lui”, a adăugat ea. „Și nu înțeleg deloc cum de a venit la Mariupol. Pentru a merge pe sângele și oasele oamenilor pe care i-a ucis acolo? Cred că ar fi trebuit să moară imediat ce a pus piciorul în Mariupol”, a precizat Kramchaninova.

Yefrosiniia, 72 de ani, pensionară:

„Am o singură dorință – ca Putin să moară cât mai curând posibil”, a spus pensionara, care a cerut să i se publice doar numele de familie, Yefrosiniia.

„Vizita lui este pur și simplu ridicolă. Este un fel de încercare patetică. Este un circ”, a continuat ea.

Yefrosiniia a repetat un sentiment exprimat duminică de alți ucraineni: că relatările despre vizita lui Putin la Mariupol sunt propagandă și că este posibil ca acesta să nu fi vizitat de fapt orașul.

Vladimir Putin a vizitat duminică orașul Mariupol – port ucrainean ocupat anul trecut în luna mai de forțele ruse, după ce a fost distrus de bombardamente masive – în ceea ce presa de stat a descris drept o „vizită de lucru”.

Potrivit Kremlinului, care a difuzat o înregistrare video, Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut apoi un tur al oraşului, la adăpostul întunericului, liderul rus aflându-se la volanul unei maşini. Vladimir Putin a discutat cu localnicii, a vizitat mai multe locuri de interes şi a primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucţie din acest oraş devastat, potrivit Moscovei.

Președinția rusă a mai afirmat că vizita lui Putin a fost una „spontană”, în timp ce Kievul a denunțat faptul că liderul rus a efectuat această vizită în timpul nopții, „ca un hoț”.

Sâmbătă, Vladimir Putin a întreprins sâmbătă o vizită-surpriză în Crimeea, peninsula anexată de Rusia în 2014, pentru a marca nouă ani de la anexarea acesteia.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

 
 

Urmărește-ne pe Google News