“Am toată încrederea că şeful Poliţiei Române, care în acest moment derulează o serie de verificări, va face lumină în această situaţie controversată”, a declarat Carmen Dan joi, 2 august, la sediul MAI, potrivit Agerpres.

Răzvan Ştefănescu, în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie, prin Vama Nădlac, cu o maşină cu numere de înmatriculare M…PSD.

Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat în întreaga ţară, în mediul virtual apărând mai multe fotografii cu mașina sa. A fost oprit și de patru echipaje de Poliție, care nu l-au sancționat în niciun fel.

Însă, luni dimineaţa, pe 30 iulie, poliţiştii l-au oprit în Capitală şi i-au reţinut plăcuţele şi permisul, pentru că – susțin aceștia – românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferenţiale, obţinute în Suedia, pe teritoriul României. Vezi ce spune șoferul mașinii cu număr de înmatriculare anti-PSD, după ce Poliția i-a confiscat plăcuțele.

Brigada Rutieră a anunţat că lui Răzvan Ştefănescu i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România”, faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.