Întreaga lume reacționează după decesul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a condus Casa Regală timp de 70 de ani, fiind astfel cel mai longegiv monarh britanic. Editorialistul Cristian Tudor Popescu acuză însă că „funeraliile reginei Elisabeta a II-a sunt Campionatul Mondial de Fotbal sau premiile Oscar”.

„Moartea reginei nu schimbă nimic în politica UK. Elisabeta a II-a a însemnat, vreme de 70 de ani, nimic altceva decât imagine, identitară pentru englezi, spectaculară pentru restul globului. O imagine puternică însă”, scrie CTP în comentariul său din publicația Republica.

Jurnalistul spune că Marea Britanie a păstrat monarhia pentru a menține „amintirea trufașă a Imperiului colonial”, monarhul de la Londra fiind suvern peste încă 14 state din lume, fără nicio putere politică însă.

CTP crede că, odată cu moartea reginei Elisabeta a II-a, Casa Regală britanică va fi pusă la grea încercare de a rămâne un simbol identitar și relevant poporului. Tocmai de aceea, gazetarul spune că dispariția reginei ar fi fost un prilej bun ca Marea Britanie să devină republică, cum a fost pentru scurtă vreme, în 1649.

 
 

Urmărește-ne pe Google News