El a adăugat că pentru constituirea comisiei de anchetă trebuie să se reunească mai întâi Birourile permanente, unde se va decide convocarea plenului Parlamentului, apoi trebuie adoptată o hotărâre a Camerelor reunite privind constituirea comisiei și aprobarea regulamentului de funcționare.

Replica lui Dan Andronic nu a întârziat să apară, chiar dacă acesta e plecat din țară. A reacționat pe Facebook, unde a postat un mesaj care să acopere eventualele întrebări legate de acest aspect.

“Întrucât am fost întrebat dacă mă voi prezenta pentru audieri în Parlament, vreau să dau pentru toată lumea următorul răspuns: Nu am fost anunțat de audierea la Comisia SRI sau oricare altă comisie, iar acum sunt plecat din țară. Dar sigur mă voi prezenta în fața Parlamentului atunci când ajung în România. Mai ales că voi putea prezenta comisiei date pe care nu le-am dezvăluit in serial, existând posibilitatea ca până atunci să apară și alte elemente”, a scris Andronic pe Facebook.

Jurnalistul Dan Andronic este urmărit penal și acuzat de mărturie mincinoasă de către procurorii DNA. Procurorii susțin că Dan Andronic ar fi ascuns adevărul în declaraţiile date anchetatorilor în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu. În acest dosar sunt cercetate Elena Udrea şi fiica cea mare a fostului preşedinte, Ioana Băsescu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI