Președintele Consiului European a reacționat pe Twitter, după ce Theresa May a anunțat un divorț dur de blocul comunitar. Mai precis, șefa Guvernului britanic a anunțat că Londra intenționează să se despartă complet de Uniunea Europeană și că nu are în vedere să opteze pentru ”ceva care să lase jumătate pe dinafară şi jumătate pe dinăuntru”.

“Un proces trist, o perioadă suprarealistă, însă cel puțin un anunț mai realist privind Brexit. EU27 (cele 27 țări membre ale Uniunii Europene – n.r.) sunt unite și pregătite să negocieze după (invocarea) articolului 50”, a scris președintele Consiliului European, pe Twitter.

La rândul său, ministrul de externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a apreciat că Marea Britanie a adus un pic de “claritate” privind planurile britanicilor în negocierile care vor urma, notează AFP.

“Salutăm faptul că premierul britanic a schițat astăzi viziunea guvernului său asupra ieșirii (din UE) și a adus în sfârșit un pic de claritate asupra planurilor britanice”, a subliniat Steinmeier într-un comunicat.

Marea Britanie va „controla” numărul migranților

În discursul ei, Theresa May a subliniat că menținerea țării sale în blocul comunitar este incompatibilă cu prioritatea numărul unu a Londrei: stăpânirea imigrației europene.

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Recomandări
Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție

Astfel, şefa Guvernului a insistat că Regatul Unit a fost dintotdeauna o ţară tolerantă, care va continua să-i primească pe ”cei mai străluciţi şi mai buni”. Cu toate acestea, ea a a afirmat că atunci când nivelul migraţiei creşte prea mult, susţinerea faţă de deschiderea frontierelor ”scade” şi că publicul a transmis politicienilor că acest lucru s-a întâmplat înainte şi în timpul referendumului.

Theresa May, discurs despre Brexit

May a adăugat că vrea să garanteze drepturile cetăţenilor europeni din Regatul Unit într-o etapă timpurie, dacă va exista un acord reciproc cu privire la cetăţenii britanici din statele UE – şi a anunţat că unele dintre aceste state accepta acest lucru, însă altele nu-l acceptă.

Totodată, Theresa May a anunțat că Marea Britanie nu mai poate rămâne pe piaţa unică, ci trebuie să încheie cel mai bun acord posibil, care să includă unele aspecte ale acesteia.

Citește și:

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Ce nu s-a văzut la nunta lui Theo Rose cu Anghel Damian! Ea a strălucit în rochia de mireasă, însă un alt detaliu a atras atenția tuturor
Viva.ro
Ce nu s-a văzut la nunta lui Theo Rose cu Anghel Damian! Ea a strălucit în rochia de mireasă, însă un alt detaliu a atras atenția tuturor
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Acesta este cel mai vechi tramvai din București. Are decenii întregi în spate și este o vedetă în depou, chiar dacă nu a mai ieșit pe traseu de multă vreme
FANATIK.RO
Acesta este cel mai vechi tramvai din București. Are decenii întregi în spate și este o vedetă în depou, chiar dacă nu a mai ieșit pe traseu de multă vreme
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Aparatul pe care trebuie să-l scoți din priză înainte să pleci de acasă. E responsabil pentru multe incendii
FANATIK.RO
Aparatul pe care trebuie să-l scoți din priză înainte să pleci de acasă. E responsabil pentru multe incendii
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Două tinere au murit între Agigea și Techirghiol, spulberate de un șofer beat. Maşina lor a fost aruncată într-un TIR
Observatornews.ro
Două tinere au murit între Agigea și Techirghiol, spulberate de un șofer beat. Maşina lor a fost aruncată într-un TIR
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI