”Păi doamnă, am o întrebare: poza, în primul rând, momentul a fost oficial, am fost chiar acolo. Normal ca la Ministerul de Externe să fie dată poza când a dat mâna preşedintele Obama cu cel mai reprezentativ, cu şeful statului, nu să fi dat poza când dădea cu mine sau cu Aurescu. Vă daţi seama, când a venit omul, domnul Obama în sală, l-a salutat pe preşedintele Băsescu, i-am fost prezentat, ministrul Apărării, domnul Aurescu, a dat mâna cu fiecare, e un om normal. Mi s-a dat şi mie poza când m-a salutat pe mine. E normal să nu dea oficial”, a spus Oprea, după ce i s-a spus că pe site-ul MAE există o fotografie identică, dar în care Traian Băsescu își strânge mâna cu Barak Obama, potrivit Press One.

Totodată, întrebat cine i-a dat fotografia, fostul ministru a spus că a primit-o de la cei care au făcut poza, dar nu poate să spună cine.

”Doamnă… intrăm în penibil. Mi-au dat poza cei de acolo, care au făcut poza, mi-au dat şi mie mai multe poze. Chiar s-a semnat atunci, dacă vă aduceţi aminte, un parteneriat pentru secolul XXI, a fost foarte importantă vizita. Nu pot să vă spun cine mi-a dat poza. Cine a făcut-o acolo. Chiar am fost acolo şi chiar, când eşti în sală şi eşti prezentat, se dă mâna cu fiecare persoană. Nu este ceva extraordinar. Chiar ăsta a fost momentul. Am fost acolo”, a mai spus Oprea.

Oprea a insistat pe faptul că a fost prezent la acel eveniment.

”Păi pe sursa oficială e normal să fie prezentat când a fost şeful statului, nu? Nu cred că să dea poza cu Aurescu sau cu mine, dar am fost acolo şi chiar am dat mâna cu preşedintele. Nu e ceva formidabil, chiar aşa a fost”, a mai spus Oprea.

Când jurnaliștii Press One l-au întrebat pe fostul ministru care este cu exactitate sursa oficială a fotografiei postate de el pe Facebook, Gabriel Oprea a spus: ”Nu ştiu, am primit poza, nu ştiu cine e persoana respectivă! Bănuiesc că cel care a făcut poza. Au fost mai multe poze, nu am reţinut numele. Dar am fost acolo, ia interesaţi-vă. Vedeţi, am fost sau n-am fost? Şi credeţi că într-o încăpere, când se merge acolo, se dă mâna? E ceva extraordinar”.

Vineri, Oprea a scris pe Facebook că a în octombrie 2015, într-o vizită oficială la Washington, a semnat, alături de șeful Departamentuluide Justiție al SUA, Procurorul General al SUA, Acordul dintre România şi SUA pentru intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave.

Gabriel Oprea photoshop


CITEȘTE ȘI: Previziuni astrologie pentru perioada 30 iunie – 6 iulie 2018. Chiron va intra în mișcare aparent retrogradă


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News