În contextul actual, sprijinul României, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetăţenilor din Republica Moldova, realizarea proiectelor bilaterale strategice şi va fi strict condiţionat de continuarea reformelor esenţiale pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova şi avansarea parcursului său european.
Klaus Iohannis, președintele României:
Într-o declarație de presă publicată de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a precizat că „în cele cinci luni de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Maia Sandu a făcut progrese importante în implementarea reformelor necesare apropierii de Uniunea Europeană, în scopul promovării valorilor democraţiei şi statului de drept, în lupta împotriva corupţiei şi asigurarea independenţei Justiţiei, precum şi în domeniul economic şi social, reforme menite să asigure creşterea nivelului de prosperitate şi securitate al cetăţenilor Republicii Moldova”.
Guvernul Maia Sandu a reuşit să restabilească încrederea partenerilor de dezvoltare, mai ales a Uniunii Europene, premisă esenţială pentru reluarea sprijinului politic şi financiar internaţional pentru Republica Moldova.
Klaus Iohannis, președintele României:
„România a exprimat ferm sprijinul pentru eforturile Guvernului de la Chişinău, în condiţiile angajamentului clar şi hotărât al coaliţiei guvernamentale pentru parcursul european şi pentru avansarea Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. În perioada premergătoare moţiunii de cenzură, România a adresat direct, pe multiple canale, un apel ferm forţelor politice de la Chişinău pentru responsabilitate şi depăşirea impasului politic, încurajând identificarea unei soluţii care să asigure stabilitatea, să continue reforma Justiţiei şi să permită Guvernului să menţină parcursul european”, a afirmat Klaus Iohannis.
Moţiunea a fost depusă vineri de deputaţii socialişti, parteneri la guvernare, după ce Executivul şi-a asumat răspunderea pentru un proiect de modificare a Legii Procuraturii.