Prezent marți în județul Vaslui, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru a inaugura un nou punct de trecere a frontierei peste râul Prut, ministrul de interne a fost întrebat de jurnaliști, cum comentează verdictul CNECSDTI.
„Vreau să spun de la început, am un respect deosebit fata de întreaga comunitate academică din România. Am un respect deosebit față de una dintre cele mai prestigioase universități din lume, Universitatea Babeș-Bolyai. Astăzi, acest organism la nivel național, Consiliul Național de Etică, cel mai important, îndrituit sa verifice conduita și etica academică, a dat acest verdict de neplagiat, spunând ca n-am plagiat în carte și evident n-am plagiat nici teza de doctorat”, a declarat Lucian Bode.
Ministrul susține că acest verdict confirmă declarațiile sale din urmă cu câteva luni.
„A fost o campanie mizerabila, o campanie politică dusa de USR și de asociații USR împotriva mea care nu a avut nicio legatura cu realitatea. Am încredere că adevărul este de partea mea și într-un final justitia se va pronunța și va rămâne o decizie definitivă. Respect toate deciziile instantelor academice și instantelor de judecată din România”, a completat Bode.
În noiembrie 2022, jurnalista Emilia Șercan dezvăluia, într-un articol publicat în PressOne, că doctoratul ministrului de interne conține cel puțin 18,5% text plagiat, dar și 6 ilustrații complet plagiate.
Teza a fost reanalizată de Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai, după ce inițial comisia identificase doar sub 3% conținut plagiat.
În urma reanalizării, comisia de etică a solicitat retragerea cărții. Lucian Bode a dat în judecată universitatea din Cluj Napoca, solicitând anularea verdictului.
Consiliul Național de Etică: greșeli de citare, nu plagiat
CNECSDTI a anunțat marți că lucrarea de doctorat a ministrului Lucian Bode, publicată în volumul Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual” (Editura CA Publishing, 2021), „nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare”.
Consiliul Național de Etică a concluzionat că Lucian Nicolae Bode „nu este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare şi popularizare ştiinţifică, constând în plagiat”.
CNECSDTI se află sub coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, condus de colegul de partid al lui Bode, Sebastian Burduja.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro