„Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie”, a transmis Marcel Ciolacu, pe Facebook.

Potrivit premierului, acesta „este un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro”.

„Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană. Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+”, a spus Ciolacu.

Premierul mai spune că „astăzi, eforturile românilor au primit și recunoașterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă și fonduri substanțiale ale UE, cu potențial legislativ și politic solid și acces esențial la serviciile și agențiile Comisiei”.

România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii, adaugă premierul.

  • vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii – Roxana Mînzatu,
  • vicepreședinte al Parlamentului European – Victor Negrescu,
  • președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională – Dragoș Benea.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News