Godină a postat comentariul său pe pagina de Facebook, unde peste 11.000 de oameni au reacționat și aproape 1.000 au comentat.
„Eu nu cred că acel copil, cel care a câștigat «Românii au talent», e un copil abuzat. Eu cred că e un copil îngrijit, foarte bine crescut, care are parte de o educație aleasă. Aleasă de părinți, desigur, că doar nu-i aleg educația comentatorii de pe net.
Mai cred că are un talent de orator, cel mai probabil la pachet cu mult antrenament, și o memorie foarte bună. Sunt foarte mulți adulți care nu ar fi capabili să memoreze texte atât de lungi.
L-aș fi votat vreodată pe acel copil? Cu siguranță nu. De altfel, nici nu cred că cineva i-a votat talentul oratoric și cred că pe nimeni nu ar fi impresionat dacă ar fi recitat ceva din Shakespeare, la fel cum nimeni nu ar fi fost impresionat nici de aceleași versuri, dar recitate de un adult.
Părinții i-au ales niște texte numai bune de prins la norod, niște înșiruiri de platitudini care impresionează oamenii mai mult emotivi și mai puțin raționali. Ar fi interesant să vedem niște statistici despre publicul acelei emisiuni și, mai ales, despre cei care votează. Sunt convins că nu ar fi surprize, este foarte previzibil.
În concluzie, eu nu sunt revoltat, așa cum îi văd pe mulți, mai ales pentru că nu am votat, ba doar am văzut prima sa apariție, iar după câteva minute m-am minunat de ce îi mai duce capul pe unii părinți să își pună copiii să spună.
Pentru că da, un copil de vârsta lui, oricât de mult le-ar plăcea unora să creadă asta, indiferent de cât de mare ar avea IQ-ul, nu poate face nimic de capul lui, nu se poate înscrie la o emisiune, nu poate alege singur ce să recite, ce să învețe, ce să citească, cum și cu ce să se îmbrace, la fel cum un copil de vârsta lui nu răspunde în fața legii. Pentru că nu are discernământ. La fel ca mulți dintre adulții care votează”, a scris polițistul Marian Godină.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
symypescarul • 16.05.2023, 10:46
Macar este talent ROMANESC:))))))***))))
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
avladimir37 • 15.05.2023, 23:32
penibili si voi de la libertatea, citati din facebook in loc sa scrieti articole adevarate, citati dintr-un militian care a ajuns vedeta pe facebook! hal de presa