Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP), a anunțat că vrea să dea în judecată formația de hip-hop ”Paraziții” din cauza versurilor unei melodii lansate recent, ”Antimiliție”, pe care sindicaliștii le consideră jignitoare.

Marian Godină a explicat, pe blogul său, că nu Poliția Română va acționa în instanță trupa Paraziții pentru versurile melodiei, ci un sindicat al polițiștilor.

„E plin Facebook-ul de ştirea că poliţiştii dau în judecată trupa Paraziţii pentru versurile melodiei «Antimiliţie». Asta chiar e o ştire, numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Cei care au anunţat că vor acţiona în instanţă trupa nu sunt nici Poliţia Română ca instituţie şi nici poliţiştii. E vorba de un sindicat al poliţiştilor, al cărui număr de membri nu îl cunosc”, a precizat Marian Godină.

Godină a precizat că decizia aparține liderilor sindicatului, despre care a spus că unii dintre ei nu sunt polițiști. Mai mult, el e convins că membrii sindicatului nici nu fost întrebați ce părere au despre acțiunea în instanță împotriva trupei Paraziții.

„Prima reacţie la acea melodie, venită din partea unui poliţist, am văzut-o pe un grup închis de Facebook, cu câteva mii de membri, majoritatea, dacă nu toţi, poliţişti. Atât activi cât şi pensionari. Respectivul poliţist se întreba dacă, pentru acele versuri, nu ar putea încheia un proces-verbal prin care membrii trupei Paraziţii să fie sancţionaţi contravenţional“.

„Am citit cu întristare şi dezamăgire acea postare, întrebându-mă câtă minte îţi trebuie ca măcar să-ţi treacă prin cap aşa ceva. Mi-a venit inima la loc când am citit comentariile, un adevărat festival. Aproape toate îl ironizau şi îl întrebau dacă mai are şi alte idei la fel de măreţe. Mulţi poliţişti spuneau că au ascultat respectiva melodie chiar şi în maşina de poliţie şi nu s-au simţit lezaţi deloc“, a scris Godină.

Marian Godină crede că decizia sindicaților de a da în judecată o trupă de rap „face deja mai mult rău imaginii decât o face melodia în sine”.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Polițistul din Brașov a amintit că unii dintre oameni au comentat pe Internet că ar trebui luate măsuri în acest caz.

„Erau şi câteva comentarii, puţine, din fericire, în care unii poliţişti se simţeau lezaţi de versurile melodiei şi spuneau că ar trebui luate măsuri. Faptul că cei care lăsau astfel de comentarii erau în mare parte pensionari, m-a făcut să mă bucur. Ce măsură mai bună ai putea lua, decât cea de a nu asculta melodia? Simplu: nu îţi place, nu asculţi”, a menționat polițistul.

„Titlul fiind «Antimiliţie», mă gândesc că miliţienii ar trebui să fie cei care să se simtă lezaţi. Şi probabil că aşa şi e. Va trebui să ne intre în cap că imaginea Poliţiei Române nu ne-o fac alţii, ci noi «înşiv㻓, a mai spus Godină.

Marian Godină a ironizat-o astfel pe Viorica Dăncilă care a spus că „a fi educator înseamnă ca tu însuși să înveți zi de zi”.


Citește și:

EXCLUSIV | Un milionar american, însurat și cu 8 copii, s-a îndrăgostit nebunește de o moldoveancă, iar în două luni i-a alimentat contul cu sute de mii de dolari. Fiindcă nu le-au crezut povestea de iubire, autoritățile și o bancă comercială din Brașov au pus sechestru pe banii fetei din Onești

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI