„Referitor la stenogramele prezentate în presă în legătură cu dosarul accidentului din 20 octombrie 2015, fac următoarele precizări, pe care le consider necesare pentru informarea corectă a opiniei publice:   

Datele prezentate în presă din aceste stenograme NU se referă la seara sau la momentul accidentului.   
 Mai mult decât atât, nu se arată data în care au fost înregistrate cele prezentate, iar în dosar nu se precizează cine sunt cei care poartă dialogul respectiv. Lămuriri în legătură cu ceea ce conțin stenogramele publicate și cu dialogul purtat în acestea poate să dea Poliția Rutieră.   

Așa cum se arată și în rechizitoriu, viteza de deplasare a autoturismului în care mă aflam în momentul producerii accidentului a fost de 58 Km/h, încadrându-se în viteza legală. Pe parcursul întregii deplasări, viteza a fost de 60 Km/h, așa cum rezultă și din rechizitoriu. O viteză mai mare nici nu ar fi fost justificată, având în vedere că nu a existat niciun motiv de grabă. Din rechizitoriu rezultă că polițistului i s-a spus să se retragă din dispozitiv, având în vedere că era posibil să înceapă să plouă și că a refuzat. Așa cum rezultă și faptul că tuturor polițiștilor din dispozitiv li s-a transmis prin sistemul de comunicații că pe traseu urmează lucrările cu gropile în carosabil de pe Știrbei și că au confirmat.   
Tot în rechizitoriu se arată că gropile respective nu erau semnalizate corespunzător, nu au fost respectate distanțele de amplasare a indicatoarelor, iar acestea nu erau reflectorizante.   

Fac încă o data precizarea că nu am solicitat, nici verbal și nici prin ordin scris dispozitiv de însoțire. Nu am determinat prezența vreunui polițist pe motocicletă în dispozitiv, și nici viteza dispozitivului sau a motocicletei.

Așa cum am mai spus, am observat prezența unui motociclist în dispozitiv în perioada în care am îndeplinit funcția de premier interimar.

Dispozitivul de protecție și însoțire există în mod legal, în baza unui ordin scris – Planul de măsuri al Brigăzii Rutiere – aprobat de chestorul Marius Voicu, șeful Poliției Rutiere și al Poliției Capitalei.
 Întrebările referitoare la organizarea, componența și funcționarea dispozitivului pot fi adresate Poliției Rutiere, responsabilă de aceste aspecte.
 
 Deși Senatul a respins, în mod corect, pentru că sunt nevinovat, cererea de încuviințare a începerii urmăririi penale, am demisionat din Parlament și m-am pus la dispoziția Justiției.   

Resping categoric orice asociere a stenogramelor prezentate astăzi în presă cu deplasarea în timpul căreia s-a petrecut accidentul”, a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.

Ofiţerul de poliţie care se afla în limuzina fostului vicepremier al României, Gabriel Oprea, dădea ordine agenţilor rutieri să mărească viteza de deplasare şi să circule pe contrasens pentru a „sparge traficul”.

Acest lucru rezultă din comunicările radio efectuate de către poliţişti pe canalul Poliţiei Rutiere şi înregistrate de Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Potrivit ziare.com, detaliile sunt din dosarul în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este judecat pentru ucidere din culpă privind moartea poliţistului Bogdan Gigină. Cazul a ajuns în luna iunie pe masa magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1.

Vezi aici ce ordine primea prin staţia radio motoclistul Gigină: “Bogdane, mergi pe contrasens, fă breşă!”

Discuţiile au fost desecretizate

Procesele-verbale ale discuţiilor au fost clasificate iniţial secret de serviciu, dar au fost desecretizate la solicitarea procurorului DNA care l-a anchetat pe Oprea. Stenogramele sunt acum într-un volum aflat în arhiva Judecătoriei Sectorului 1.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

Pentru a înţelege mai bine aceste discuţii dintre poliţiştii rutieri, trebuie arătat că, pe lângă agenţii care-l însoţeau pe Oprea, alţi subofiţeri erau în dispozitiv pe traseu. De exemplu, în seara de 20 octombrie 2015, când s-a produs accidentul care a provocat moartea lui Bogdan Gigină, dispozitivul a fost format din 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu.

Alături de Gabriel Oprea,  mai sunt judecați în acest dosar, Petre Mazilu, administratorul firmei care efectua lucrarea în urma căreia a rezultat groapa în care a căzut motociclistul.

Totodată în dosar va fi judecată și firma, care are calitate de inculpat, respectiv General MPM Impex, administrată de Mazilu.


Citește și: A murit după ce a așteptat doi ani un transplant. Călin Farcaș a strâns 200.000 de euro pentru operație, dar statul nu i-a dat nicio șansă


 

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Ce mașină conduce Călin Georgescu și cât costă. Deși se recomandă patriot, candidatul la Cotroceni a ales ”o japoneză” cochetă
FANATIK.RO
Ce mașină conduce Călin Georgescu și cât costă. Deși se recomandă patriot, candidatul la Cotroceni a ales ”o japoneză” cochetă
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI