La ieșirea de la sediul DIICOT Ploiești, cei doi nu au vrut să comenteze, Raluca Bădulescu spunând că nu face declarații, în timp ce Răzvan Ciobanu a afirmat că nu are nimic de-a face cu acest subiect.

 

Ulterior, însă, Răzvan Ciobanu a reacționat pe pagina sa de Facebook, „pentru a nu sta în fiecare secundă la telefon”:

„Am să clarific aici: sunt suspect că aș deține droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Droguri pe care le-aș fi procurat de la niște oameni pe care nu i-am întâlnit, cu care nu am vorbit și pe care nu i-am cunoscut VREODATĂ în această viață. Cam atât am de spus, îmi voi exercita dreptul de a mă apăra. Și sunt genul de om care învață din greșelile trecutului”, s-a apărat el, pe rețeaua de socializare.

Luat la ochi de autorități, după ce în urmă cu 10 ani a scăpat basma curată din dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”, neavând suficiente probe împotriva sa, Răzvan Ciobanu a recunoscut că s-a drogat cu cocaină. „Am vrut să fiu Mick Jagger”, spunea el atunci.

Acum, surse apropiate anchetei au declarat pentru Libertatea că Răzvan și Raluca au fost citați pentru a se prezenta la audieri, iar aceștia nu se numără printre persoanele ale căror nume apar în dosarul ”stupefiante pentru VIP-uri” și la domiciile cărora procurorii au descins în căutarea de probe.

 

Surse din anchetă susțin că alte persoane publice ar urma să fie audiate în acest dosar, printre acestea numărându-se Marian Ionescu și Oreste Teodorescu, care a avut deja o primă reacție despre această situație.

Vezi și Imaginea postată de Oreste Teodorescu, după ce numele lui a apărut în dosarul „Stupefiante pentru VIP-uri”.

Dosarul ”stupefiante pentru VIP-uri” a explodat, azi dimineață, la DIICOT Ploiești. Manelistul Elis Armeanca ar fi suspectat de trafic de droguri de mare risc și a fost citat vineri la DIICOT. În dosar este vizat un anume Adrian Cărbunescu, zis Max, care vindea stupefiante personajelor din lumea bună a Capitalei.


Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News