„TUSEA ȘI JUNGHIUL”, îşi intitulează senatorul PSD postarea de pe pagina de socializare.
„Oamenii mici au doar satisfacții mărunte. Și nu, nu mă refer la slugile „de execuție”, ci la stăpânii lor. Care-i țin pe 30 de arginți. La cursul valutar corect, bineînțeles”, a comentat, ironic, Şerban Nicolae, decizia luată de noua conducere a partidului.
Noua conducere a PSD s-a reunit, miercuri, de la ora 18.00, într-o întâlnire informală a Comitetului Executiv Naţional, prima după congresul extraordinar de la sfârşitul săptămânii trecute.
Potrivit unor surse din PSD, s-a decis sancţionarea unor lideri care au avut mesaje împotriva liniei partidului.
Astfel, Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 şi vicepreşedinte al PSD, a fost suspendat 6 luni din partid, în timp ce, în cazul lui Şerban Nicolae, s-a decis ca acesta să nu mai fie lider de grup, la Senat.
Sunt primele decizii ale Vioricări Dăncilă, ca preşedinte al partidului, ea avertizând, după Congres, că nu va tolera atacuri din partea propriilor colegi