Katie Holmes şi Jamie Foxx ar fi început o relaţie în martie 2015. Cei doi au respins însă zvonurile, afirmând că sunt doar prieteni apropiaţi. Până acum, ei au avut grijă să nu fie văzuţi în public împreună şi să ţină totul secret.

Se pare că Tom Cruise i-ar fi interzis fostei soţii să se afişeze cu un alt bărbat în primii cinci ani de după divorţ

Cu toate că actorul din Top Gun ştia despre această relaţie ţinută până de curând departe de ochii publicului, acesta a fost mereu deranjat de apropierea dintre Jamie şi Katie: „Chiar dacă Katie a făcut tot ce-a putut să ţină lucrurile în secret, Tom a aflat de asta şi îi vede pe cei doi ca pe nişte trădători”, au declarat surse, potrivit HollywoodLife.com.

Tom Cruise şi Katie Holmes au divorţat în august 2012. Actriţa a obţinut custodia principală asupra micuţei Suri, iar Tom beneficiază de un drept de vizită substanţial.


Actorul Armand Calotă a trecut pe lângă moarte de două ori. Destinul cutremurător al unui artist


 

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News