Vladimir Putin a reacționat, după ce Trezoreria SUA a publicat lista cu oligarhii care au legătură cu președintele rus.
„Este, evident, un gest neamical; el complică relaţiile ruso-americane, aflate deja într-o stare dificilă, şi afectează relaţiile internaţionale în ansamblul lor”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni televizate cu susţinători ai candidaturii sale pentru cel de-al patrulea mandat în alegerile prezidenţiale din 18 martie, conform Agerpres.ro.
Liderul de la Kremlin a afirmat că Rusia vrea să dezvolte „relaţii stabile, pe termen lung”, cu Statele Unite, şi că eventuale măsuri de retorsiune din partea Moscovei nu ar face decât să agraveze situaţia, notează sursa citată.
Trezoreria Statelor Unite a publicat, marți, o listă cu 210 oficiali și afaceriști ruși care ar face parte din cercul de apropiați ai președintelui Vladimir Putin. „Oligarhii” ar putea fi sancționați, după ce Moldova s-ar fi implicat în alegerile prezidențiale din 2016.
Pe listă figurează toţi cei 22 de miniştri ai Guvernului rus, între care premierul Dmitri Medvedev, ministrul de Externe Serghei Lavrov, înalţi responsabili ai serviciilor secrete şi 40 de membri ai Administraţiei Prezidenţiale ruse. Raportul conține și numele şefilor unor mari companii publice, precum gigantul Rosneft, Igor Secin, şi directorul Sberbank, Gherman Gref.
Prin publicarea acestei liste, relațiile tensionate dintre Washington și Moscova s-ar putea deteriora și mai mult. Apropiaților președintelui rus le-ar putea fi tăiat accesul la finanțările internaționale.
Citește și Stresul, afecțiunea secolului XXI, este cauza multor boli. Sarcinile de serviciu, ritmul alert, mustrarea șefului sunt factori favorizanți