Instituția condusă de ministrul Bogdan Aurescu a anunțat, totodată, că în cursul zilei de astăzi, 2 februarie, conducerea MAE a avut o convorbire în format videoconferință cu ambasadorul Mexicului la București, José Guillermo Ordorica Robles.
În cadrul dialogului, „partea română a exprimat îngrijorarea și nemulțumirea cu privire la situațiile generate de deciziile autorităților mexicane referitoare la accesul turiștilor români în Mexic și de tratamentul la care sunt supuși cetățenii români la intrarea pe teritoriul acestui stat”.
Ministerul Afacerilor Externe a solicitat clarificarea imediată a motivelor deciziilor autorităților mexicane de a nu permite intrarea pe teritoriul mexican și luarea măsurilor necesare, în regim de urgență, astfel încât drepturile cetățenilor români să fie respectate, inclusiv din perspectiva condițiilor asigurate pe durata procedurilor desfășurate în aeroport.
Comunicat MAE:
Autoritățile române au precizat că „nu contestă dreptul suveran al Statelor Unite Mexicane privind decizia de acordare a dreptului de intrare pe propriul teritoriu, dar este obligatoriu ca aceste decizii să nu fie arbitrare, ci luate în baza unor evaluări individuale, de la caz la caz, și să nu genereze situații ofensatoare”.
Totodată, partea română a solicitat părții mexicane „asigurarea unei abordări transparente și predictibile cu privire la regimul turiștilor străini în Mexic, mai ales în contextul pandemic actual, în caz contrar existând riscul ca astfel de cazuri să inducă ideea unei abordări discriminatorii”.
Zeci de români sunt blocați în aeroportul din Cancun de aproape trei zile. Mai precis, pasagerii din două avioane ajunse în orașul din Mexic sunt practic sechestrați în aeroport, din 30 ianuarie. Potrivit unor relatări de la fața locului, oamenilor le-au fost confiscate pașapoartele și telefoanele mobile.