Citește și: Arme din România și alte state est-europene au ajuns ilegal în Siria
”România respectă cu stricteţe cele mai înalte standarde de control al exporturilor de produse militare, standarde cuprinse în legislaţia internă, în care sunt reflectate angajamentele internaţionale asumate de ţara noastră ca membru al UE, NATO, ONU şi OSCE, precum şi ca stat parte la Tratatul privind comerţul cu arme (ATT)”, precizează MAE, într-un comunicat.
Instituția notează că autoritatea naţională de control aprobă licenţele de export în urma unei analize riguroase din perspectiva criteriilor cuprinse în Poziţia Comună 2008/944/PESC şi în ATT şi numai în baza prezentării unor asigurări primite din partea utilizatorilor finali, angajamente certificate şi de autorităţile competente din ţările de destinaţie. Aceste asigurări cuprind, între altele, certificate internaţionale de import, certificate de utilizare finală, confirmări de livrare, clauze de re-export.
MAE menţionează că toate produsele militare exportate de România sunt cuprinse în rapoartele anuale şi trimestriale prezentate pe pagina electronică www.ancex.ro şi care, de asemenea, sunt transmise la UE, ONU sau OSCE. Aceste rapoarte prezintă valoric şi cantitativ exporturile româneşti de componente, produse şi echipamente militare.
”În conformitate cu standardele de control practicate, România participă cu promptitudine la orice investigaţie privind trasabilitatea unor arme ce ar putea să provină din ţara noastră”, subliniază MAE.