Judecătorul Cristi Danileț a povestit cum a decurs întâlnirea dintre mama sa și un preot care a îndemnat-o să meargă la referendum, pentru a împiedica cuplurile gay să adopte copii. Acesta împărțea și pliante, în acest sens.

„Preotul, ieri, bate la ușă. Deschide mama. ‘Dacă nu mergeți la referendum, homosexualii vă iau copiii!, zice el și îi dă un pliant. Mama: ‘Băieții mei îs mari, sunt și însurați. Nu îi mai ia nimeni”. Am o mamă progresistă! S-a întâmplat pe bune” a comentat judecătorul, pe Facebook.

Recent, un alt preot – dintr-un sat din Ilfov – a mers din poartă în poartă să împartă pliante pro-referendum pentru familie.

Și daca tot a venit vorba, află cum se implică Biserica și cum finanțează campania de referendum. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: ”Homosexualitatea este o maladie morală”.

În prezent, familia înseamnă căsătoria între soți, iar modificarea ar prevede că familia înseamnă căsătoria între un bărbat și o femeie.

Cei prezenți la votul de la referendum pentru familie 2018, vor răspunde la întrebarea: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?„. Cei care merg la vot vor putea răspunde cu DA sau NU.

Referendum pentru familie 2018. Cine și unde votează

La votul din primul weekend din octombrie, pot să participe toți cetățenii români care au împlinit vârsta de 18 ani.

Pentru a-și exprima opțiunea cu privire la referendum pentru familie, cetățenii români trebuie să  se prezinte la secțiile de votare amenajate în toată țara, dar și în străinătate.

Pentru cetățenii care se află în afara României, pe 6 și 7 octombrie se organizează secții de votare pentru referendum la sediile misiunilor diplomatice sau consulare. În țară, alegătorii din afara localității pot vota pe listele suplimentare.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News