“Monitorizez foarte atent situaţia de la Romatsa, dar un lucru este cert, eu nu lucrez sub presiune sub nicio formă. Am avut întâlniri înainte de greva iniţială, de acum două săptămâni cu reprezentanţii sindicatului de la Romatsa, şi-au prezentat doleanţele care ţin de partea ministerului şi ce poate rezolva ministerul, am stabilit un calendar foarte clar, pe noi care ni l-am asumat ca şi minister”, a spus ministrul, aflat în vizită la podul de la Agigea.

Ministrul Transturilor a criticat presiunea pe care o pun sindicaliștii. ”Mi se pare că această presiune care o pun membrii sindicatului de la Romatsa pe minivacanţa românilor, care urmează în perioada următoare, este nejustificată, cu atât mai mult, cu cât, cred că ştiţi cu toţii, care sunt salariile controlorilor de trafic de la Romatsa. Vorbim de un salariu mediu de 21.000 de lei”.

Răzvan Cuc a cerut sindicaliştilor să vină cu revendicări clare. ”Dânşii vorbesc de planul de performanţă. Planul de performanţă a fost elaborat tot de către cei din Romatsa, urmează ca noi, ministerul, să transmitem datele către Eurocontrol şi către Comisia Europeană, lucru care l-am şi făcut deja, deci noi ne-am încadrat în calendarul care l-am stabilit cu cei de la Romatsa”, a spus ministrul.

Grevă la ROMATSA. Controlorii de trafic vor opri lucrul, marți, 30 mai, începând cu ora 9.00, greva generală fiind pe termen nelimitat, potrivit declarațiilor sindicaliștilor.

Unul dintre liderii sindicatului ROMATSA, Florin Diaconu, a declarat pentru Libertatea că în acest moment se poartă negocieri cu reprezentanții patronatului, dar sindicatele doresc implicarea Guvernului pentru rezolvarea problemelor din companie.

Marți, în ziua grevei, se vor asigura o treime din zboruri precum și cele cu regim special. Peste 200 de curse aeriene vor fi afectate de înreruperea lucrului de către angajații ROMATSA.

 
 

Urmărește-ne pe Google News