„Probabil ați văzut. E monstruos. Acesta este un exemplu de cinism. Vorbesc despre Blinken, care și-a adus cei doi copii mici, în vârstă de vreo șase sau șapte ani, poate cinci, la Casa Albă. A venit băiețelul într-un costum Zelenski, în acela de camuflaj, iar fetița a venit îmbrăcată în steagul ucrainean, nici măcar într-un costum ucrainean sau ceva de genul ăsta, ci exact steagul ucrainean”, a declarat Maria Zaharova la radio Sputnik.
La petrecerea de Haloween de la Casa Albă, fetița secretarului de stat al SUA a venit într-o rochie în culorile drapelului ucrainean, galben și albastru, iar băiatul lui Blinken îmbrăcat într-un pulover și pantaloni în nuanțe de verde precum cele purtate de președintele ucrainean în multe dintre aparițiile sale publice.
Cei doi copii l-au colindat pe președintele american, Joe Biden și au primit de la acesta niște pachețele, cel mai probabil cu bomboane.
Potrivit tradiției americane, aceștia au cerut dulciuri cu celebra replică: „Ne dați ori nu ne dați?”.
Momentul a fost speculat pe rețelele sociale, în contextul în care Kievul are îngrijorări cu privire la viitoarele ajutoare militare ale Statelor Unite.
Mai mulți membri din echipa preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, au declarat că acesta este furios şi că se simte trădat de aliaţii occidentali, care „l-au lăsat fără mijloacele de a câştiga războiul, doar cu mijloacele de a-i supravieţui”, a relatat luni revista Time.
„Copiii secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, s-au îmbrăcat ieri în președintele Zelenski și în steagul ucrainean. Arată uimitor! Vă mulțumesc, copii!”, a scris pe rețeaua X Anton Gherașcenko, consilierului ministrului de interne din Ucraina.
FOTO: Hepta