Șeful ANPC nu i-a prezentat actele polițistului acum trei ani, ci i-a arătat legitimaţia de la ANPC şi i-a spus că se grăbea să ajute o colegă care ar fi fost agresată, potrivit imaginilor filmate cu body-cam-ul. La acel moment, Constantinescu era Comisar șef adjunct la ANPC – Comisariatul Județean Constanța.

Dialogul dintre polițist şi Horia Constantinescu:

Poliţist: Vă rog să îmi prezentaţi documentele. 

Horia Constantinescu: Da, vă mai prezint o dată legitimaţia. 

Poliţist: Nu, mi-aţi prezentat o legitimaţie. Documentele personale şi auto. 

Horia Constantinescu: Domnule, am plecat la acest incident. Vă rog eu, sunaţi la 112 sau îl sun eu pe domnul Glugă (n.red. şeful IPJ Constanţa, Constantin Glugă) ca să vă tempereze puţin avântul. Două secunde…

Poliţist: Da, sunaţi-l pe domnul Glugă. 

Horia Constantinescu: Da, dacă asta e atitudinea…

Poliţist: Nu am voie să vă legitimez? 

Horia Constantinescu: Ba da, nu am spus nimic, dar eu vă spun că sunt la un incident, mi-au bătut o colegă în hotelul Oxford.

Poliţist: Am înţeles, bănuiesc că sunt organe de poliţie în zonă, se deplasează… Dumneavoastră sunteţi intervenţie sau ce?

Șeful ANPC l-a sunat, apoi, pe şeful IPJ Constanţa.

„Alo, îmi cer scuze că vă deranjez la ora asta. Am avut un incident cu o colegă aflată în acţiune în noaptea asta la hotelul Oxford, apel la 112. M-au oprit colegii dumneavoastră de la Poliţia Eforie care mă tratează ca pe un infractor”, a spus Horia Constantinescu, moment în care poliţistul intervine şi spune „Nu, Doamne fereşte, nu a zis nimeni că sunteţi infractor”.

Horia Constantinescu a revenit din ianuarie 2022 în funcția de preşedinte al ANPC. Prima dată, a fost promovat de Viorica Dăncilă la șefia instituției în 2019.

Reacția lui Horia Constantinescu

„L-am sunat pe şeful IPJ pentru că fusesem într-o acţiune comună cu Poliţia în Vama Veche, în pandemie. Nu l-am sunat să spun să nu îmi dea amendă”, a spus șeful ANPC, duminică, 30 iulie, pentru DC News.

„Singura rugăminte pe care am avut-o la inspectorul șef al IPJ Constanța a fost să confirme că datele din legitimație sunt autentice, pentru că cel care mă oprise părea să nu ia în calcul acest lucru”, a precizat Horia Constantinescu și la Antena 3.

Ce spune Poliția Constanța

După trei ani, IPJ Constanța a venit cu un punct de vedere „ca urmare a apariției unor imagini în spațiul public”.

„La data de 1 august 2020, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Eforie au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe D.N. 39. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 46 de ani. Față de acesta au fost luate măsuri legale conform O.U.G. 195/2002”, a transmis Poliția Constanța, luni, 31 iulie, fără precizări privind conținutul dialogului dintre șeful ANPC și șeful IPJ Constanța.

„În cauză, la nivelul instituției noastre au fost demarate verificări prin Biroul Control Intern, cu privire la aspectele sesizate”, se mai arată în comunicatul în care nu este precizat numele Horia Constantinescu.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News