UPDATE, ORA 18.50 – Primarul Constantin Ana a reacționat pe Facebook la anunțul PSD Dâmbovița spunând, ironic, că e momentul să își acorde titlul de cetățean de onoare al orașului.
„În toată agitația și tensiunea din jurul meu am primit un sfat: E momentul să îmi acord titlul de „Cetățean de onoare al orașului”!”, scrie primarul orașului Pucioasa pe contrul său de Facebook.
Conducerea PSD Dâmbovița a precizat că edilul Constantin Ana a semnat în nume personal inițiativa „Fără penali în funcții publice” și „poziția sa nu reprezintă poziția Organizației Județene Dâmbovița a Partidului Social Democrat, care nu girează acțiunile politice ale adversarilor săi”.
Comunicatul integral al PSD Dâmbovița:
„Am luat act de afirmațiile primarului orașului Pucioasa, Ana Constantin, cu privire la semnarea unei petiții pe care o promovează membrii și activiștii USR. Față de acest aspect, se impun următoarele precizări: Am luat act de afirmațiile primarului orașului Pucioasa, Ana Constantin, cu privire la semnarea unei petiții pe care o promovează membrii și activiștii USR. Față de acest aspect, se impun următoarele precizări:
- Gestul domnului Ana Constantin este unul personal. Poziția sa nu reprezintă poziția Organizației Județene Dâmbovița a Partidului Social Democrat, care nu girează acțiunile politice ale adversarilor săi. PSD Dâmbovița rămâne consecvent actelor normative adoptate în sesiunea parlamentară încheiată recent, prin care s-au adus modificări legislației privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, Codului penal și Codului de procedură penală.
- Condițiile de acces în funcții publice și de demnitate publică sunt reglementate de lege, noțiunea de „penal” nefiind statuată juridic. Ea este folosită agresiv doar ca un pretext de discreditare a Partidului Social Democrat, coaliției de guvernare și a liderilor săi.
- Reafirmăm, în acord cu reglementarea constituțională și europeană, faptul că nicio persoană nu este vinovată atâta timp cât nu a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească (a se vedea și Directiva europeană 343/2016 privind prezumția de nevinovăție, transpusă recent în legislația internă prin proiectele de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală).
- Acțiunea domnului Ana Constantin, precum și declarațiile din jurul acesteia, vor face obiectul analizei în forurile statutare de conducere ale partidului în perioada imediat următoare. Gestul său este unul de natură a crea confuzie în interiorul partidului și electoratului Partidului Social Democrat, lucru pe care îl considerăm inacceptabil.”
Citește și Cum i-a pus la colț un judecător de la Tribunalul București pe procurorii Parchetului General! Motivarea incredibilă în care instanța îi ia pur și simplu peste picior pe anchetatorii dublei crime de la fabrica de ciment!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro