„Rămânem profund îngrijoraţi de acţiunile inacceptabile ale Iranului, care constituie o provocare clară a libertăţii navigaţiei internaţionale”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului britanic într-un comunicat, citat de Agerpres.
Petrolierul britanic Stena Impero a fost reţinut şi percheziţionat vineri de forţa navală a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, pentru „nerespectarea codului maritim internaţional”, potrivit comunicatului.
Anunţul acestei sechestrări a venit la câteva ore după decizia Curţii Supreme din Gibraltar de a prelungit cu 30 de zile reţinerea petrolierului iranian Grace 1.
Această navă a fost reţinută la data de 4 iulie de către autorităţile din Gibraltar, teritoriu britanic situat în sudul extrem al Spaniei, care au suspectat-o de livrare de petrol Siriei ceea ce constituie o încălcare a sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Damascului.
Teheranul neagă această acuzaţie şi denunţă un act de „piraterie”. Marţi, liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a declarat că Iranul va răspunde „la momentul şi locul potrivit” la acest act de „răutate”.
Într-un tweet publicat sâmbătă, ministrul britanic de externe, Jeremy Hunt, a declarat că situaţiile celor două petroliere nu sunt comparabile şi a subliniat că reţinerea Grace 1 a fost „legală”.
„Ce s-a întâmplat ieri în Golf arată semne îngrijorătoare că Iranul poate alege o cale periculoasă de comportament ilegal şi destabilizator. Acţiunea noastră va fi prudentă, dar fermă. Nu căutăm opţiuni militare, căutăm un mod diplomatic de rezolvare a situaţiei”, a declarat acesta vineri seara, la Sky News.
Regiunea Golfului Persic şi strâmtoarea Ormuz se află în centrul unor tensiuni geopolitice aprinse, pe fondul luptei de putere între Iran şi Statele Unite, care şi-au întărit desfăşurarea militară.
Săptămâna trecută, executivul britanic a ridicat la maxim nivelul de alertă în apele teritoriale ale Iranului pentru navele britanice şi a făcut recomandări de securitate companiilor care operează în regiune.
Strâmtoarea Ormuz este tranzitată de o treime din petrolul transportat pe cale maritimă în toată lumea.
FOTO: EPA
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!