Astfel, FSDR a transmis că apreciază demersurile ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, privind evenimentele din 10 august şi aşteaptă finalizarea verificărilor şi informarea opiniei publice, potrivit purtătorului de cuvânt al Federaţiei, Christian Ciocan.

„Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România a luat act de poziţia adoptată de Ministerul Afacerilor Interne în legătură cu evenimentele din 10 august 2018, poziţie exprimată public de către doamna Carmen Daniela Dan, ministru al Afacerilor Interne. Astfel, Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România apreciază demersurile efectuate de către doamna Carmen Daniela Dan şi structurile din subordine pentru aflarea adevărului prin informarea cu celeritate a instituţiilor abilitate ale statului, competente în cercetarea acestor evenimente. În acelaşi timp, Federaţia aşteaptă cu interes ca instituţiile abilitate, respectiv Parchetul Militar, să efectueze cercetări şi să informeze în timp real opinia publică. Oferim ajutorul nostru ministrului de Interne Carmen Dan pe zona de comunicare”, a declarat Christian Ciocan, care a subliniat că FSDPR „punctează pozitiv” deschiderea manifestată de conducerea MAI pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă poliţiştii, „remarcată” cu ocazia multiplelor întâlniri dintre liderii organizaţiilor sindicale reprezentative al poliţiştilor şi personalului contractual şi conducerea ministerului.

Acesta a mai afirmat, referitor la evenimentele din 10 august, că în ultima perioadă de timp au apărut multe declaraţii în spaţiul public, dar că singura instanţă şi autoritate competentă a statului român să se pronunţe este Parchetul Militar şi că orice altă declaraţie în spaţiul public nu numai că nu îşi are rostul, dar poate face mult rău.

„Am văzut imaginile în spaţiul public. Nu fac precizări vizavi de modul de intervenţie, însă Jandarmeria Română este o instituţie a statului român, modern, care are o lege de funcţionare. Jandarmeria nu trebuie nici apărată, sigur este foarte bine când oamenii îşi exprimă mulţumirea faţă de ce fac jandarmii, nu trebuie nici înjurată, mă rog, este punctul de vedere al persoanelor respective. Vă spuneam că aceste lucruri nu sunt necesare ca Jandarmeria să funcţioneze. Ca să nu fiu înţeles greşit. Jandarmeria are o lege şi în baza acestei legi ea intervine. Dacă Jandarmeria depăşeşte limitele legii sigur că există instituţii abilitate ale statului român ca să cerceteze. În spaţiul public au apărut foarte multe situaţii în care domnul colonel Paraschiv era anatemizat în toate modurile posibile, era pus călare, într-o asociere de imaginii, pe un cal. Era făcut într-un mod injurios, aşa cum nu se permite să insulţi, era insultat într-un mod în care nu cred că o poate face un om civilizat. Sigur că putem să ne amuzăm de anumite situaţii, dar domnul colonel Paraschiv (Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române n.r) face parte din Jandarmeria Română. Nu poţi să extragi un lucrător sau un altul şi să îl insulţi cum vrei pentru că se reflectă asupra întregii arme. Domnul colonel Paraschiv a fost acolo în baza unui ordin de misiune şi atribuţiile domniei sale sunt clar stabilite. Eu vă pot spune punctul de vedere personal vizavi de domnia sa, dar nu sunt aici în nume personal. Dacă vreţi punctul meu de vedere vi-l voi spune cu mare drag. Ar fi fost o onoare să servesc sub comanda domnului colonel Paraschiv, dar nu sunt la jandarmi, pentru România”, a mai declarat Christian Ciocan, citat de Agerpres.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Printre temele discutate s-au numărat evenimentele de la mitingul din 10 august, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care trebuie actualizată, activităţi de reorganizare a structurilor Poliţiei Române, ca urmare a preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene etc.

De asemenea, au fost abordate subiecte privind deficitul de personal, resursele logistice insuficiente, depăşite moral, codul penal şi procesual penal actual care nu asigură o reală protecţie juridică a personalului MAI.


Citește și: Misterul crimelor de la fabrica de ciment. Firma a montat camere de supraveghere, anchetatorii caută încă probe care să ducă la vinovaţi


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI