La întrebările jurnaliștilor, Dan Blendea a confirmat că „am văzut-o pe Raluca Bîrsan în spital prin 2009, ca studentă”, adică încă de acum 10 ani, exact cum a scris ziarul.

Blendea a spus că în unii ani ea a lucrat, în alții, nu.

Prin reprezentanții săi, la conferința transmisă în direct de Digi24, spitalul public unde a practicat medicul despre care Universitatea de Medică și Farmacie (UMF) Carol Davila  spune că nu e absolvent al său și că „diploma pare un fals” susține că a demarat mai multe anchete.

Dr. Dan Blendea recunoaște că, la dosarul depus la spital de medicul voluntar Raluca Bîrsan, ea apare ca medic de familie autorizat.”Se fac cerecetări”, au adăugat ei.

„Dar, până la proba contrarie, documentele pe care le avem atestă că doamna este medic”, au conchis cei doi reprezentanți ai spitalului public.

Declarațiile oficialilor de la Spitalul Ilfov au fost făcute în contextul dezvăluirilor apărute azi în ziarul Libertatea despre „medicul” Raluca Daniela Bîrsan, o femeie care activează la secția de Ginecologie a unității spitalicești, pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără nici un aviz de la Colegiul Medicilor.

Asta după ce, în urmă cu o săptămână, o altă investigație Libertatea îl deconspira pe italianul Matteo Politi, un escroc care a operat timp de un an de zile în mai multe clinici private din România, fără să aibă studii medicale. La momentul acela, reacția la cald a ministrului Sănătății, Sorina Pintea, a fost că un astfel de caz nu avea cum să se întâmple în sistemul medical de stat.

Citește și: 

Rețeaua doctorilor falși se extinde și în spitale publice! O femeie de 30 de ani și-a inventat o diplomă de medic și lucrează de 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov!

Reacția Colegiului Medicilor în cazul Ralucăi Daniela Bîrsan, femeia care a lucrat 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov cu o diplomă falsă

O femeie a depus o plângere împotriva falsului medic Matteo Politi! A plătit aproape 500 de euro pentru o operație estetică de care nu este mulțumită

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News