„Ca expresie a respectării principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, monitorizarea activităţii puterii legislative a ţării excedează sfera de competenţă a Serviciului Român de Informaţii”, a informat SRI, potrivit Mediafax.

Având în vedere că principiul legalităţii guvernează întreaga activitate a instituţiei noastre, este exclusă şi întreprinderea oricărui demers care să promoveze ori să lezeze interesele vreunui partid politic, entităţi, persoane fizice sau juridice, în măsura în care acţiunile acestora nu contravin securităţii naţionale

Serviciul Român de Informaţii:

SRI a mai precizat că prelucrarea informaţiilor pentru a asigura securitatea naţională sunt „secret de stat”.

Pe 29 aprilie, Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte interimar PSD, a cerut serviciilor de informaţii să reacţioneze după declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a spus că „PSD luptă să dea Ardealul ungurilor”.

Afirmaţiile lui Marcel Ciolacu au venit după ce Klaus Iohannis a avut o răbufnire fără precedent. Vorbind despre proiectul privind autonomia Ţinutului Secuiesc, şeful statului a folosit cuvinte dure.

 
 

Urmărește-ne pe Google News