Trei instalații radar au fost implicate în aceste incidente, iar acestea au fost distruse în urma bombardamentelor efectuate de armata americană, a anunțat Pentagonul.  Ele au fost efectuate cu rachete de croazieră de tip Tomahawk, lansate de la bordul distrugătorului USS Nitze, potrivit unor oficiali americani.

„Aceste atacuri limitate, de autoapărare, au fost efectuate pentru protejarea personalului şi navelor noastre, şi pentru protejarea libertăţii de navigaţie în acest important coridor maritim”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook.

„Statele Unite vor răpunde în mod adecvat oricăror alte ameninţări la adresa navelor şi traficului comercial’”, a avertizat el.

Atacul a avut loc la doar câteva ore după ce cel puţin o rachetă a fost lansată din Yemen împotriva USS Mason, un distrugător dotat cu rachete ghidate, la Marea Roşie. Pentagonul a precizat că distrugătorul a folosit contramăsuri şi că nu a fost atins.

Două rachete au fost trase duminică spre USS Mason, din aceeaşi zonă aflată sub controlul rebelilor huthi, susţinuţi de Iran.

Un purtător de cuvânt huthi a declarat pentru agenţia Saba că tirurile nu au vizat nave de război.

O coaliţie arabă, condusă de Arabia Saudită şi susţinută de Statele Unite, efectuează o campanie aeriană împotriva rebelilor huthi. Susţinerea americană a fost luată în discuţie după ce coaliţia a bombardat duminică o ceremonie funerară în capitala yemenită Sanaa, unde au fost ucise 140 de persoane.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News