„Pot să vă spun că SUA nu au fost implicate în asta, SUA nu au fost la curent cu acest incident dinainte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, adăugând că Statele Unite caută „informații la fel ca jurnaliștii din întreaga lume, pentru a aduna fapte despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla”.

De asemenea, Miller a afirmat că SUA au fost întotdeauna preocupate de orice situație care poate amplifica tensiunile în Orientul Mijlociu și au cerut Iranului să nu profite de niciun incident pentru a crește instabilitatea în regiune.

Oficialul american a spus și că civilii nu sunt ținte legitime pentru niciun tip de operațiune.

Miller a refuzat să comenteze suspiciunea potrivit căreia exploziile au fost provocate de Israel, care a fost implicat în schimburi de focuri cu Hezbollah după atacul lansat de Hamas pe 7 octombrie asupra Israelului. Atât Hamas, cât și Hezbollah sunt grupări sprijinite de Iran.

Premierul Najib Mikati a declarat, în cadrul unei reuniuni a cabinetului, că atacul reprezintă „o agresiune israeliană criminală, care constituie o încălcare gravă a suveranităţii libaneze şi o crimă după toate standardele”.

Exploziile pagerelor Hezbollah au loc după săptămâni de efoturi diplomatice ale Statelor Unite pentru a descuraja represalii majore iraniene împotriva Israelului pentru uciderea șefului politic Hamas, Ismail Haniyeh, într-o vizită la Teheran.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

În acest context, Miller a spus că mesajul SUA către Iran a rămas neschimbat: „Îndemnăm Iranul să nu profite de niciun incident pentru a încerca să adauge mai multă instabilitate și să crească în continuare tensiunile în regiune”.

Sute de membri ai Hezbollah au fost grav răniți după ce le-au explodat pagerele cu care comunicau.

Una dintre teoriile luate în calcul pentru aceste incidente este aceea că a existat o breşă de securitate cibernetică, care a dus la supraîncălzirea şi detonarea bateriilor cu litiu ale pagerelor. Altă variantă este că a fost vorba de un „atac asupra lanţului de aprovizionare”, în care pagerele au fost falsificate în timpul procesului de fabricaţie şi expediere.

De asemenea, oficiali citați de The New York Times au declarat că mici cantități de explozibil au fost puse de Israel în pagerele pe care Hezbollah le-a comandat de la o companie taiwaneză.

Foto: Profimedia

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!  

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

parpalache   •   18.09.2024, 14:25

Ei se fac ca spun drept,noi nici macar nu ne facem ca credem!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Libertateapentrufemei.ro
Gabriel Cotabiță, plâns de nașii lui de cununie, Delia și Răzvan Munteanu. Dureros cum au reacționat aceștia după moartea artistului
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu. Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Observatornews.ro
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI