„Noi suntem încă aici, conducând, dar el a fugit la palatul bunicii. Este un mare ratat care a încercat să atragă atenția. Este un învins și îi este frică să meargă într-o zonă de luptă. Am făcut istorie dându-l pe el și armata lui afară din țara noastră și ar trebui să fie foarte supărat pentru asta”, a declarat comandantul taliban Molavi Agha Gol, aflat la un punct de control din afara orașului Islam Qala, la granița cu Iran, pentru Daily Mail.

Acesta a continuat: „Văd multe știri despre el pe contul meu de Facebook și chiar cred că a înnebunit și are nevoie urgent de un medic”.

O reacție a venit și din partea Ministerului taliban pentru Propagarea Virtuții și Prevenirea Viciului: „«Piesele de șah» sunt acum la putere și se luptă să-și mențină locul în propria familie”, a transmis ministerul.

Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea a petrecut 10 ani în armata britanică şi a participat la două misiuni în Afganistan, în 2007-2008 timp de 10 săptămâni, apoi ca pilot de elicopter, din septembrie 2012 până în ianuarie 2013. A părăsit armata în 2015.

În primul său volum de memorii, intitulat Rezervă, prințul Harry a scris că a aflat numărul exact de talibani pe care i-a eliminat graţie camerelor video de la bordul elicopterului său.

„Mi se părea esenţial să nu-mi fie teamă de acest număr. În cazul meu, 25”, a dezvăluit prințul Harry.

Acesta a mai spus că a învățat la antrenamente să-și privească țintele ca pe niște „piese de șah”, pentru că nu ar fi putut să tragă în ele dacă le considera persoane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News