Uber România transmite, într-un comunicat, că noile reguli pentru taximetrie, făcute publice de Consiliul General al Municipiului București, nu afectează servicii precum cele oferite de Uber.
„La o primă vedere, modificările aduse azi în Consiliul Primăriei nu afectează serviciile ca Uber. Analizăm și vom reveni cu puncte de vedere sau propuneri în perioada următoare, pentru a evita posibile interpretări abuzive. Vrem să fim partenerii Primăriei București”, au declarat oficialii UBER, într-un comunicat.
Compania mai precizează că „UBER România a declarat în nenumărate rânduri că dorește să coopereze atât cu autoritățile, cât și cu ceilalți parteneri din industria transportului pentru a găsi o soluție viabilă, care să vină în întâmpinarea șoferilor parteneri, utilizatorilor, dar și a orașului”.
Totodată, compania mai spune că „în unele țări, Uber funcționează sub cadrul care definește serviciile de închiriere mașini cu șofer în regim privat, în timp ce alte state au definit ride sharing-ul ca pe o categorie separată de servicii de transport”.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a făcut publice o serie de modificări referitoare la regulamentul de taximetrie din Bucuresti, în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de marți, 19 decembrie.
Masacrul de la Revoluția din 1989. Cea mai mică victimă avea doar o lună