„Nenumăratelor semnale difuzate de mass media despre acest
fenomen grav, li se adaugă acum și cel al jurnaliștilor de la
platforma Netflix, care vor difuza, începând cu 27 noiembrie, un
documentar despre tăierile ilegale de lemn din păduri seculare sau
parcuri naționale, așa cum sunt Parcul Național Retezat sau
Parcul Național Domogled-Valea Cernei.

Din cauza acestor tăieri ilegale din pădurea Ciucevele Cernei –
parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, România riscă să piardă, în
curând, acest statut important” a transmis deputatul ALDE Ion Cupă
într-un comunicat.

Parlamentarul a propus soluții urgente pentru a încerca oprirea defrișărilor ilegale.

”Este inacceptabil ca sub ochii statului român, în fiecare an,
20 de milioane de metri cub de lemn să fie tăiate ilegal. Voi
iniția o dezbatere, cu toți actorii din domeniu, în cadrul
Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților.
Am putea propune chiar constituirea unei Comisii Parlamentare de
Anchetă asupra defrișărilor ilegale” se arată în comunicat.

Tăierile ilegale de lemn, estimate la 20 milioane de metri cubi
anual, le-ar fi depășit pe cele autorizate, a mai spus
parlamentarul.

„Statul român, dacă ține la identitatea sa și la avuția
națională, nu trebuie să mai tolereze nicio zi tăierile ilegale
de material lemnos. Acestea (cca 20 milioane de metri cub anual) au
ajuns, se pare, să depășească volumul tăierilor autorizate.
Consider că statul român trebuie să reacționeze cu un răspuns
integrat la tot acest jaf făcut în numele profitului imediat și să
nu se mai lase depășit, an de an, de acest fenomen” a transmis
Ion Cupă.

Ion Cupă propune chiar și audierea jurnaliștilor care au documentat fenomenul tăierilor ilegale.

„Voi invita la prima ședință a Comisiei pentru mediu si
echilibru ecologic din Camera Deputaților, al cărei președinte
sunt, pe toți actorii instituționali cu responsabilități în
domeniu (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Romsilva, Garda
Forestieră, Poliția, Jandarmeria, Garda Națională de Mediu etc.),
ong-urile de mediu, pe cei din industria de profil, pentru a
identifica toate măsurile urgente de ordin legislativ, și nu numai,
care se impun. Îi voi invita deasemenea pe cei de la Recorder,
Netflix, pe toți jurnaliștii care au realizat documentare,
reportaje despre defrișările ilegale”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News