Vineri, RADET a anunţat că întreruperi ale agentului termic pentru vineri, pentru aproape 60 de imobile din mai multe zone din Capitală, din cauza unor avarii. Concret, căldura va fi oprită în următoarele zone: Str. Ceaikovski Nr. 1, A.L.; Str. Ceaikovski Nr. 3, A.L.; Str. Ceaikovski Nr. 5, A.L; Str. Ceaikovski Nr. 7, A.L.; Str. Ceaikovski Nr. 9,. Str. Ceaikovski Nr. 11, Calea Floreasca Nr. 146-148, Calea Floreasca Nr. 150-152, BACH NR. 14.
Regia de termoficare estimează că situaţia va fi remediată în jurul orei 18:00, potrivit Mediafax.
Totodată, joi seară, RADET a anunţat că din cauza unei noi avarii, 184 de blocuri din cele două sectoare vor fi afectate.
„Din cauza unei avarii survenite la Magistrala 2 Sud, în imediata apropiere a zonei afectate de avariile anterioare, respectiv perimetrul descris de arterele: Energeticienilor, Fizicienilor, Calea Vitan (parţial), străzile Danubiu, Nicolae Pascu şi Râmnicu Sărat, este afectată furnizarea apei calde şi a încălzirii în anumite zone din sectoarele 2 şi 3 ale Capitalei. Vor fi oprite 10 puncte termice din sectorul 3, care vor întrerupe furnizarea apei calde şi a încălzirii pentru un număr de 184 de blocuri. Termenul estimat pentru remedierea avariei este 28 decembrie 2018, ora 22.00”, informează RADET.
Regia de termoficare spune că principala cauză a acestei defecţiuni o reprezintă vechimea de peste 50 de ani a magistralei.
„Principala cauză a producerii avariei este reprezentată de faptul că magistrala nu a fost niciodată înlocuită, vechimea acestei conducte fiind de peste 50 de ani. Magistrala 2 Sud, pusă în funcţiune în anul 1966, alimentează cu agent termic Sectoarele 2 şi 3 din Municipiul Bucureşti, fiind una dintre cele mai importante conducte ale sistemului de termoficare. Având în vedere durata mult depăşită de funcţionare, singura soluţie pentru remedierea tuturor problemelor apărute în ultima perioadă o reprezintă înlocuirea totală a conductei-magistrale. În acest sens, a fost întocmită toată documentaţia, fiind finalizate fazele de proiectare şi de realizare a studiilor de fezabilitate”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul RADET.
Potrivit RADET, lucrările de înlocuire, care se vor derula pe parcursul mai multor luni, vor începe imediat după finalizarea actualului sezon de încălzire.
„Este important de reţinut că, după mai mult de 20 de ani caracterizaţi de lipsa totală a investiţiilor în sistemul de termoficare, banii alocaţi în ultimii doi ani de municipalitatea bucureşteană au fost folosiţi pentru parcurgerea paşilor necesari realizării documentaţiilor tehnice, lucru necesar şi obligatoriu înainte de înlocuirea magistralei. Până la începerea lucrărilor de înlocuire a conductei, echipele RADET intervin punctual, ori de câte ori este nevoie, pentru remedierea avariilor. În acest sens, este important de reţinut că, deşi echipele care execută lucrările de reparaţie fac tot posibilul pentru reducerea timpului necesar desfăşurării acestora, perioada cea mai mare de timp este necesară pentru operaţiunea de golire a instalaţiei, astfel încât muncitorii să poată interveni la conductele subterane. În acest caz, mărimea conductei necesită un timp de golire mai mare, respectiv o perioadă de mai multe ore de ventilaţie a ţevii. Ulterior efectuării reparaţiei este necesară o altă perioadă de timp pentru reumplerea reţelei, după intervenţia propriu-zisă”, a precizat regia de termoficare.
Problemele de la RADET au fost constante în această iarnă. În ultimele săptămâni s-au înregistrat patru avarii la reţeaua principală. Chiar înainte de Crăciun, bucureştenii care au rămas fără căldură şi fără apă caldă au luat cu asalt pagina de Facebook a Regiei Autonome de Termoficare Bucureşti, exprimându-şi nemulţumirea faţă de situaţia în care se află.
În urma acestor avarii repetate, USR a reacţionat şi a transmis că problemele au legătură că faptul că de doi ani şi jumătate se taie banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei, astfel că în acest an doar 2,6 milioane de lei au fost efectiv cheltuiţi pentru investiţii RADET.
„Între timp, au trecut mai bine de doi ani. RADET a rămas în insolvenţă iar administratorul judiciar (un apropiat al Gabrielei Firea) a încasat aproape 1 milion de euro pentru a gestiona eşecul. Gabriela Firea a luat banii de investiţii destinaţi modernizării reţelei şi a punctelor termice şi i-a dat pe târguri, festivaluri şi statui.
Rezultatul este cel pe care îl vedem astăzi: sute de blocuri din Bucureşti rămân în fiecare zi fără apă caldă şi căldură. Numărul şi gravitatea avariilor sunt mai mari decât oricând în ultimii 20 de ani. Iar responsabilii evită să dea ochii cu presa şi cu cetăţenii”, a transmis USR Sector 3, într-o postare pe Facebook.
Imagini incredibile. Cerul s-a făcut albastru după o explozie produsă la o centrală electrică!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro