Reprezentanții Hamas afirmă că Netanyahu „este singurul care a zădărnicit toate eforturile de a pune capăt războiului” izbucnit pe 7 octombrie 2023.

„Declaraţiile lui Netanyahu despre eforturile importante de a aduce înapoi ostaticii sunt o minciună totală şi induc în eroare opinia publică israeliană, americană şi internaţională, în timp ce el este singurul care a zădărnicit toate eforturile de a pune capăt războiului şi de a ajunge la un acord pentru eliberarea prizonierilor, în pofida eforturilor continue de mediere ale fraţilor noştri în Egipt şi Qatar”, a transmis Hamas printr-un comunicat.

Prim-ministrul Israelului a făcut apel, în Congresul american, ca Statele Unite să rămână alături de țara sa.

„În Orientul Mijlociu, axa terorii Iranului provoacă SUA, Israelul şi pe prietenii noştri arabi. Aceasta nu este o ciocnire de civilizaţii, ci o ciocnire între barbarie şi civilizaţie. Pentru ca forţele civilizaţiei să triumfe, America şi Israelul trebuie să rămână unite”, a spus Netanyahu.

De asemenea, el i-a numit pe manifestanții pro-palestinieni „idioţii utili ai Iranului”, acuzând că Teheranul „finanţează protestele anti-Israel care au loc chiar acum în faţa acestei clădiri”.

În fața Capitoliului SUA mii de persoane au protestat față de vizita la Washington a premierului israelian pe care manifestanții l-au numit „criminal de război”.

Discursul lui Netanyahu din Congresul american a fost aplaudat de republicani, dar boicotat de peste 60 de democrați, printre care și Nancy Pelosi, fosta președintă a Camerei reprezentanților. Democrații condamnă acțiunile liderului israelian care au dus la o catastrofă umanitară și peste 39.000 de morți în rândul palestinienilor, potrivit bilanțului anunțat de Ministerul Sănătăţii din guvernul Hamas.

Războiul dintre Israel și Hamas a izbucnit în urma atacului lansat de gruparea palestiniană pe teritoriul israelian pe 7 octombrie, în care au fost uciși 1.200 de oameni și peste 250, luați ostatici, conform datelor israeliene. Operațiunea militară lansată ulterior de Israel în Fâșia Gaza este și acum în desfășurare.

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News