Comentează“Costi Rogozanu a scris în Libertatea o critică a serialului «Las Fierbinți». De multe ori sunt de acord cu pozițiile lui, dar aici am câteva observații punctuale. Autocritică: am văzut destul de multe episoade din «Las Fierbinți» și nu pot spune că mi-au displăcut, dimpotrivă. Îl consider cel mai profesionist serial românesc de după 1989. Deși se prezintă ca o comedie rurală bazată pe un umor nu întotdeauna foarte subtil, păstrează totuși un nivel artistic satisfăcător pentru cine dorește o oră de entertainment TV (cu tot cu reclame)”, scrie Mihai Iovănel, pe Facebook.
Apoi, Iovănel ia două dintre tezele enunțate de Rogozanu și le “demontează”.
“Discut în continuare câteva afirmații făcute de Costi.
«Țăranul nu există. E o construcție de showbiz, bine ideologizată, vândută la kil de zeci de ani, cu un efect dărâmător» (Costi Rogozanu – n.red.)
Da, țăranul nu există. Dar tot așa nu există nici corporatistul, nici finanțistul, nici preotul. Altfel spus, ceea ce ne vinde literatura/filmul nu este decât o formă abstractă/mult simplificată a acestor clase. Să nu ne imaginăm că dacă am citit «American Psycho» (sau, după caz, am văzut filmul) știm ce e cu corporatiștii. «Las Fierbinți» e o comedie bazată pe niște tipologii ce pot fi imaginate și în alte contexte sociale, nu un tratat antropologic despre viața țăranilor așa cum e ea, și își prelucrează materialul printr-o caricaturizare tipică comediilor.
Problema mai spinoasă pe care o sugerează articolul lui Costi e următoarea: este etic să râzi de o clasă în care oricum toți au dat cu picioarele? (Presupun că el n-ar avea nimic împotriva unei comedii de acest tip despre corporatiști). Dar, pe de altă parte, nici cele două secole de mitologizare sămănătorist-populistă a țăranului n-au dus prea departe. Ba dimpotrivă. Imaginea de azi a țăranilor datează de fapt cam din anii 80, fiind construită de o clasă de mijloc intelectuală (reprezentată în literatură de Mircea Cărtărescu din ciclul «Georgicele», de Ioan Groșan ș.a.) care reacționa la felul grotesc în care țăranii erau prezentați propagandistic de ceaușismul terminal.
În comedioarele astea e foarte important să ascunzi munca. Mesajul nu e subliminal, ci pe față
Costi Rogozanu
În primul rând, munca e mai întotdeauna greu de reprezentat. Nici filmele despre corporatiști și bancheri nu-i arată muncind 14 ore pe zi (și nu doar pentru că munca lor este mai abstractă decât cea a țăranilor), ci mai curând socializând. Dar nici în primul volum din «Moromeții» nu vedem prea multă muncă. Moromete își petrece în roman mai mult timp stând de vorbă și luându-i peste picior pe ceilalți decât muncind. Iar când ajunge în sfârșit să muncească (scena de la treierat), preferă să se tragă la umbră și să bea tutun, lăsându-și familia să ducă greul.
Dar, de fapt, dincolo de aceste precauții, «Las Fierbinți» nu ascunde munca. Dimpotrivă, expune un spectru larg de îndeletniciri. Bobiță este mic comerciant/cârciumar, Giani și-a încercat norocul pe afară, Firicel e genul de zilier care împușcă francul, Celentano un meșter mândru de meserie lui, Robi e polițist, Dalida lucrează în aparatul administrativ, Aspirina e lucrătoare sexuală și în general un spirit întreprinzător, Gianina este fată de bani gata, Vasile este primar, Ardiles, hoț, Doru, învățător, Nicu Rață, taximetrist, Brânzoi, crește găini de rasă. În plus, majoritatea femeilor fac muncă domestică neretribuită.
Deci nu munca lipsește (apare chiar și un scriitor retras la țară), lipsește cel mult eficiența ei – cam toți intră în combinații păguboase. Dar nu tocmai asta ne învață teoria marxistă despre reproducerea inegalităților? Că, în condițiile capitalismului global, odată ce ai tras bățul scurt născându-te într-un mediu defavorizat, e greu să mai ieși la suprafață oricât ai încerca?”, scrie Iovănel.
foto: PRO TV