Cuprins:
Millennium a transmis că imobilul a fost construit conform unei autorizații de construire valide și confirmate judiciar și că decizia de demolare a fost influențată de lupte politice și administrative. Drept urmare, Millenium a subliniat că va continua să utilizeze căile legale pentru protejarea investiției de peste 50 de milioane de euro.
„Deşi nu este cunoscută încă motivarea Curții, afirmăm hotărârea fermă de a urma multiplele căi legale de protejare a proprietății în fața exceselor administrative și a luptelor politice reflectate în legi incoerente și atitudini de confruntare publică care au determinat greșelile făcute în acest caz”, a transmis societatea.
CEDO a decis că demolarea Cathedral Plaza nu poate fi legalizată, spune Millenium
Proprietarul clădirii a invocat și o decizie dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acum 6 ani, care, potrivit societății, a stabilit că demolarea Cathedral Plaza nu poate fi dispusă din punct de vedere legal.
„La data de 06.12.2018, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), prin soluția pronunțată în Cauza 3524/10 (Arhiepiscopia Romano-Catolică București contra României) a statuat faptul că demolarea Clădirii Cathedral Plaza cerută de vecini nu poate fi dispusă, fiind esențial ca instanțele naționale să asigure un just echilibru între interesele părților implicate: Millennium ca investitor străin în România și Arhiepiscopia Romano-Catolică București ca proprietar al unui lăcaș de cult din vecinătate”, a adăugat societatea.
Totodată, a precizat că ridicarea clădirii cu 18 etaje, construcție începută în 2006, a fost avizată printre altele de Primăria Sector 1, de primarul Capitalei, de Ministerul Culturii, de Serviciul Român de Informații și de Ministerul Apărării Naționale, iar inițiativa a aparținut Universității de Arhitectură Ion Mincu, prin Studiul de altimetrie făcut în 1998.
Mesajul proprietarului clădirii pentru primarul Nicușor Dan
În final, societatea a transmis un mesaj către actualul primar general, Nicușor Dan, fără să îi menționeze concret numele.
„Expresii denigratoare și propagandistice de tipul „grup de interese”, „monument al corupției”, „clădirea ilegală”, au fost folosite de cei care doresc demolarea cu orice riscuri a acestei clădiri, pentru interese obscure legate de eșecul unor negocieri comerciale desfășurate în anii 1999 – 2001 sau a unei concepții administrative care aparent „salvează” Bucureștiul vechi deși regulile de urbanism moderne permit în toată lumea civilizată învecinarea construcțiilor noi cu cele vechi – chiar în zone istorice”, a subliniat proprietarul clădirii de lângă Calea Victoriei.
Cathedral Plaza poate fi demolată după 18 ani de procese, a anunțat Nicușor Dan
Primarul Capitalei a declarat pe 18 octombrie că, prin decizia Curții de Apel București, Cathedral Plaza, clădire de birouri nefolosită și construită acum aproape 15 ani, poate fi demolată, iar costurile vor fi între 5 și 8 milioane de euro.
Decizia Curții de Apel București a venit după un proces început acum 18 ani. „Beneficiarul autorizației s-a crezut șmecher, așa cum se cred șmecheri mulți investitori în ziua de azi. Aşa cum am aşteptat 18 ani pentru a demola această clădire, să ştie şi aceia care se cred azi de neatins că le vom demola peste 5, peste 10 sau peste 20 de ani clădirile ilegale pe care le construiesc azi”, a adăugat edilul Capitalei.
Demolarea propriu-zisă va începe după ce vor fi rezolvate ultimele formalități juridice și după expertiza tehnică, termenul prevăzut fiind finalul anului viitor. Nicușor Dan a precizat pentru Libertatea că una dintre metode este cea cu jeturi de apă de înaltă presiune, pentru a evita vibrațiile și posibilele daune ale structurii de rezistență la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, aflată la mică distanță.
Clădirea, nefolosită de 14 ani
Cathedral Plaza, aflată lângă Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif de pe strada General Berthelot din București, este o clădire de birouri cu 18 etaje construită în perioada 2006-2010, dar nefolosită de 14 ani. Ea este deţinută de Millenium Business Development SRL şi evaluată la aproximativ 100 milioane de euro.
Nicuşor Dan a anunţat pe 20 iulie 2022 că a semnat dispoziţia de demolare, fără însă să precizeze și când va începe demolarea propriu-zisă.
La mai puțin de trei luni după aceea, reprezentanţii Cathedral Plaza au transmis că Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea deciziei. Totodată, proprietarul clădirii de birouri Cathedral Plaza a înregistrat şi o plângere penală împotriva lui Nicuşor Dan pentru abuz în serviciu şi „alte fapte conexe în legătură cu dispoziţia de desfiinţare a clădirii de birouri emisă de acesta”.
În mai 2023, tot Tribunalul a stabilit că această clădire nu a fost legal construită, dar nu și că trebuie demolată, însă decizia venită vineri, 18 octombrie, din partea Curții de Apel, a pus capăt celor 18 ani de procese.
Nicușor Dan a numit în trecut Cathedral Plaza „emblema corupţiei imobiliare” din Capitală.