”Am avut o discuție de suflet cu pensionarii. Haideți să se termine moțiunea și ieșim să discutăm despre succesul moțiunii”, a spus Dragnea, la finalul întâlnirii,  în momentul când i s-a cerut o reacție pe moțiunea de cenzură care se dezbătea la acea oră în Parlament.

Întrebat dacă a discutat cu pensionarii și despre dosarele sale în justiție, Dragnea s-a întors brusc către reporter, și i-a răspuns pe un ton ridicat:  ”Da, și despre dosarele mele, domnișoară”.

La întrebarea reporterului de ce țipă, liderul PSD a replicat: ”Nu țip, am zis să auziți foarte bine”, și a plecat.

Evenimentul pensionarilor PSD a avut loc la grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură a Opoziției. De altfel, parlamentarii PSD nu au asistat decât la discursul premierului Mihai Tudose, în restul timpului ieșind din sală, în momentul în care s-a citit moțiunea sau au avut loc discursurile celor de la Opoziție.

Guvernul condus de Mihai Tudose se află, joi, în fața primei moţiuni de cenzură depusă de Opoziție în Parlament. Intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, moțiunea a fost depusă ca reacție la măsurile de reformă fiscală adoptate de Executiv, recent.

Dezbaterile au început la ora 11.20, cu citirea moțiunii. Tot atunci este așteptat un protest, în jurul Palatului Parlamentului, împotriva măsurilor luate de Executiv.

Citește și: VIDEO | Reporterii Libertatea au asistat la repetițiile pentru parada de 1 Decembrie. Au fost observate și notate toate greșelile!

 
 

Urmărește-ne pe Google News