Votată pe 13 decembrie, legea minorităților a fost înaintată pe 14 pentru promulgare președintelui Zelenski, care nu a analizat-o încă.  

Aurica Bojescu este președinta Centrului Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din Cernăuți. Ea este unul dintre specialiștii care în 1996 a participat la conceperea Constituției Ucrainei. Această constituție prevede că „Statul garantează învățământul în limba maternă tuturor minorităților”.

Într-un dialog cu Libertatea, Bojescu spune că noua lege a minorităților, adoptată de Rada de stat din Kiev acum câteva zile, nu respectă Constituția. 

Principalele probleme și consecințe, din perspectiva reprezentanților minorității românești din Ucraina sunt:

  • În noua lege, ca bază s-a luat tot legea din 2017, care nu permitea copiilor de diverse etnii să studieze integral materiile în limbile lor (mai puțin limbă și literatură ucraineană), deși până în 2017 se putea.
  • Se păstrează ideea de „cote lingvistice în educație”: tot mai multe discipline învățate în limba ucraineană obligatoriu și tot mai puține în limba maternă.
  • Efectul va fi acela că limba română va fi tot mai puțin vorbită în Ucraina.

„Trebuie să revenim la normele constituționale”

„Avem o poziție comună a Uniunii Interregionale «Comunitatea Românească din Ucraina», care reunește mai multe organizații nonguvernamentale inclusiv Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale, de a susține doar acele proiecte de legi care nu duc la restrângerea conținutului și domeniului de aplicare a drepturilor și libertăților existente la momentul adoptării Constituției Ucrainei din 1996 (art. 22)”, a explicat Bojescu pentru ziar.

Am avut întotdeauna aceeași abordare la toate întâlnirile: în Ucraina există și minorități tradiționale autohtone, care viețuiesc în locurile unde s-au format ca popor, dar au rămas ca segmente ale statelor naționale pe teritoriul actual al Ucrainei fără a-și schimba locul de trai.

Aurica Bojescu:

Noua lege a minorităților, adoptată recent, spune Bojescu, nu respectă Constituția. „Nu ne ajută la nimic acești pași mici făcuți în întâmpinarea noastră, dacă nu este rezolvată problema de bază a minorităților – revenirea la dreptul constituțional de a avea un învățământ public integral în limba maternă”, a explicat ea. 

„Din punctul nostru de vedere, la elaborarea și adoptarea noilor legi sau amendamentelor la legile în vigoare, se interzice restrângerea conținutului și volumul drepturilor și libertăților minorităților naționale existente la momentul adoptării Constituției Ucrainei. Primează Legea Fundamentală, și nu celelalte”, a mai spus experta în drept. 

„Trebuie să revenim la normele constituționale, în care învățământul în limba maternă este garantat de stat”, a conchis Aurica Bojescu.

***

Puteți citiți și analiza lui Marin Gherman, jurnalist de origine română, care a lucrat în Ucraina și la începutul războiului s-a refugiat în România împreună cu familia: „Noua lege a minorităților naționale din Ucraina, o dezamăgire pentru comunitatea românească. Problema educației în limba maternă, nerezolvată”. 

Legea în limba ucraineană, pe site-ul Radei din Kiev. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News