„Ne dorim o Românie normală, în care preşedintele statului are aeronavă şi, cu demnitate, reprezintă România, pentru că este preşedintele pe care noi l-am ales. Eu cred că un stat de mărimea, de pretenţiile României şi de poziţia României în interiorul UE şi NATO merită să aibă o aeronavă prezidenţială”, a declarat liderul social-democrat, miercuri, la Parlament, adăugând că a venit moment să fie luată o decizie în acest sens.

Aeronavă prezidenţială nu înseamnă că merge numai preşedintele în deplasările externe, ci este o aeronavă care se pune la dispoziţia statului român, unde cheltuielile sunt deschise.

Marcel Ciolacu, președintele PSD:

Grindeanu, despre o aeronavă prezidențială: „E necesară această cheltuială”

La rândul său, ministrul social-democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că problema legată de o aeronavă prezidențială este una pe care statul român trebuie să o rezolve.

„La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.)”, a declarat Grindeanu, precizând că „e necesară această cheltuială”.

„În momentul în care ai o aeronavă de acest tip, cred că lucrurile sunt transparente la maxim, pentru că sunt cât se poate de clare. De aceea, eu consider necesar ca, sigur, nu se poate pe bugetul anului 2023 sau în viitorul imediat apropiat, dar eu cred că în viitor trebuie să ne asumăm lucrurile astea, chiar dacă ar putea părea, dacă o judeci într-o cheie populistă, că e un minus”, a mai spus Grindeanu, citat de News.ro.

Ministrul Transporturilor a declatat că nu știe dacă Administraţia Prezidenţială a cerut Guvernului o aeronavă oficială și a adăugat că el s-a deplasat doar cu compania Tarom atunci când a fost prim-ministru.

Alina Gorghiu: „Sunt de acord cu președintele Ciolacu”

O reacție a venit și din partea președintei interimare a Senatului, Alina Gorghiu (PNL), care a susținut, într-o declarație pentru Digi 24, necesitatea unei aeronave prezidențiale.

„De multe ori s-a închiriat de la Tarom și știu că prețurile au fost extraordinar de mari pentru acele aeronave închiriate. (…) În România, e această controversă a deplasărilor, făcute de președinte sau de premier. Există de ani de zile. Dacă sunt de acord cu președintele Ciolacu pe un subiect este acesta. Este de nepermis ca România, în anul 2023, când este un stat extrem de important la nivelul UE, care face parte din NATO și întâmpină tot felul de dificultăți în regiune, să nu aibă la dispoziția șefului statului, a premierului o aeronavă”, a spus Alina Gorghiu.

„Ați văzut cum arată aeronavele cu care călătoresc șefii de stat. Nu sunt cu nimic deosebite de această aeronavă”, a adăugat șefa interimară a Senatului.

Sunt solicitări legate de transparență și nu am niciun fel de ezitare să vă spun că instituția Prezidențială, ca întotdeauna, va face publice costurile acestei deplasări”, a mai precizat Alina Gorghiu.

În trecut, Administrația Prezidențială în mandatul lui Klaus Iohannis a refuzat să facă publice costurile deplasării în Statele Unite din toamna lui 2022, invocând, în fața cererii Libertatea, că acestea sunt secret de stat.

Cum arată aeronava cu care a călătorit Iohannis în Japonia

Site-ul Boarding Pass, specializat în domeniul aviației, a scris că președintele Klaus Iohannis a mers în vizita oficială din Japonia la bordul unui avion privat care a fost închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet. Este vorba despre un avion Boeing 737-900ER în configurație Boeing Business Jet, potrivit sursei citate.

Pe site-ul companiei avionul este descris drept un „uimitor avion VIP”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Aeronava a zburat sâmbătă seară, 4 martie, din București până Sibiu, după care a decolat spre Japonia, făcând o escală pentru realimentare în Baku, capitala Azerbaidjanului.

Foto: presidency.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News