„S-a dus respectul meu pentru tot ce înseamnă corona și restricții. Guvernul va introduce restricții pentru că spitalele sunt supraîncărcate, dar în același timp sunt aduși aici pacienți corona din străinătate – dintr-o țară în care majoritatea a refuzat vaccinarea. Ne batem joc de banii noștri din taxe”, scrie o persoană.

„Ei bine, asta spune multe despre România și felul în care au avut grijă de cetățenii țării. Spitalele și accesul liber la îngrijiri medicale nu au fost o prioritate, se pare”, afirmă o altă femeie.

Alții și-au manifestat grija privind infectarea medicilor danezi de către pacienții bolnavi sau despre supraîncarea sistemului care ar putea limita locurile pentru danezi.

„Este cea mai gravă stupiditate să umpli spitalele cu străini, în timp ce serviciul de sănătate se plânge de supraîncărcare și riscul de a nu putea trata pacienții danezi cu corona”, se plângă un internaut.

„E ceva greșit! Dacă medicii danezi se infectează și apoi dau virusul mai departe? Serviciul de sănătate danez este deja sub presiune, așa că nu ar trebui să ne pese de cetățenii altor țări. Sincer, când ne îmbolnăvim, nu întotdeauna putem obține ajutorul de care avem nevoie de la sistemul de sănătate danez”, preciează un alt comentariu.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

România a vândut vaccinuri Danemarcăi

Au fost și persoane au lăudat generozitatea autorităților daneze, amintind că România a vândut doze de vaccin anti-COVID.

„Când ai nevoie – și ei chiar au nevoie acum în România în termeni de Covid-19 – este foarte bine să ajuți. Nici noi nu avem vaccinare forțată în Danemarca – din fericire. Priviți situația invers: dacă Danemarca era în aceeași situație ca România??”, afirmă o femeie.

„Aici e vorba de 2 pacienți – pentru Dumnezeu! Oare chiar e nevoie să ne enervăm pentru așa puțin?”, replică o altă persoană.

„Este destul de corect ca Danermarca să ajute românii, nu uitati că Danemarca a avut nevoie să cumpere peste un milion de doze Pfizer-Biontech din România”, amintește o persoană.

În vară, când foarte puține persoane se prezentau la vaccinare, România a vândut 1.170.000 de doze de vaccin autorităților daneze și au oferit alte câteva sute de mii cu titlu de donație către mai multe state. Un alt milion de doze a fost vândut Irlandei.

Ce a scris presa daneză

Potrivit site-ului TV2, autoritățile locale ar fi intenționat să blocheze „între 10 și 15 locuri pentru pacienți străini”, dar, până la urmă, au fost puse la dispoziție doar două, pentru bolnavii de COVID români cu forme severe de infecție.

Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”
Recomandări
Edith Alibec, despre ce înseamnă să fii actriță independentă: „M-am apucat să fac proiectul și am început să bat la uși”

„România este puternic lovită de rate mari de infecție, sistemul de sănătate se află sub presiune, nu mai sunt locuri libere în unitățile de terapie intensivă și s-au suspendat toate spitalizările pentru intervențiile chirurgicale neesențiale”, a explicat, pe Twitter, ministrul sănătății de la Copenhaga, Magnus Heunicke, decizia de a prelua pacienți din România.

Luna trecută, Danemarca a trimis în România echipamente medicale ca formă de ajutor pentru a traversa valul patru al pandemiei. Apoi, a trimis medici și asistente. Acum, nordicii ne-au preluat și doi pacienți cu forme severe de SARS COV-2.

TV2 amintește că țara noastră are una dintre cele mai slabe rate de vaccinare de pe continent – „doar 33% din populație complet vaccinată”. România e pe penultimul loc în UE la vaccinare, doar Bulgaria stând mai rău la acest capitol. Danemarca, în schimb, are aproape 86% din populatie imunizată cu schema completă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI