„Părerile politice deținute de cei mai mulți oameni din Rusia și de liderii politici sunt extrem de complexe și volatile. În ce măsură retorica lor ultranaționalistă și antioccidentală e autentică este imposibil de spus. Opiniile pe care le exprimă se bazează adesea pe calcule politice sau chiar pe lăcomia financiară. Volatilitatea politicii ruse va continua”, a spus Feng Yujun, specialist în politica Rusiei. Dialogul a apărut pe 24 iunie, ca urmare a rebeliunii armate a lui Prigojin.
Feng Yujun este director al Centrului de Studii Ruse și Central-Asiatice și director adjunct al Institutului de Studii Internaționale al Universității din Fundan. Universitatea din Fundan este plasată pe locul 67 în lume, conform Topului Shanghai. În China, Universitatea din Fundan este în C9, clubul select al celor mai bune instituții de educație ale țării cu 1,4 miliarde de locuitori.
În vârstă de 53 de ani, Feng Yujun a studiat doi ani și în Rusia și este, în generația sa, unul dintre cei mai importanți analiști ai relațiilor sino-ruse.
Feng Yujun nu este singurul intelectual chinez care a emis, în aceste zile, opinii mai puțin obișnuite în zona destul de controlată a relațiilor dintre cele două țări aliate ideologic împotriva Occidentului.
Feng Yuhun: „Revolta nu a fost un eveniment izolat”
Site-ul Sinification (termen care exprimă răspândirea culturii și a influenței chinezești în lume) a rezumat reacții ale unora dintre cei mai apreciați profesori chinezi.
„Revolta nu a fost un eveniment izolat, ci rezultatul unei acumulări de contradicții atât interne, cât și externe, exacerbate de perspectivele tot mai nefavorabile ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei, și ar trebui înțeles pe fundalul ambelor. Instabilitatea internă este dată și de faptul că există un curent subteran în Rusia și un sentiment antirăzboi”, a afirmat același profesor Feng Yuhun.
Zhao Long: „Ar putea avea repercusiuni de amploare”
„Această revoltă poate fi un simptom al nemulțumirii și oboselii în creștere în rândul trupelor ruse și al societății în general”, este de părere profesorul Zhao Long, director adjunct al Institutului pentru Studii de Guvernare Globală, Institutul de Studii Internaționale din Shanghai.
Zhao Long este absolvent al Facultății de Drept Lomonosov din Moscova.
„În general, această rebeliune este cel mai semnificativ eveniment de rinocer gri care a avut loc de la izbucnirea crizei ucrainene și ar putea avea repercusiuni de amploare asupra cursului războiului și asupra situației din Rusia”, a adăugat Zhao Long.
Când spune „eveniment de rinocer gri”, profesorul chinez se referă la conceptul unui eveniment care are consecințe uriașe, dar care poate fi prevăzut, spre deosebire de „lebăda neagră”, eveniment care se declanșează fără posibilitatea de a fi prezis.
În general, autorii chinezi citați susțin că acumulările de dezechilibre din societatea rusă prevesteau ceva de violența și magnitudinea revoltei armate a trupelor Wagner.
Unele dintre vocile academice din China, citate de Sinification, susțin că ce se întâmplă nu va afecta derularea actuală a războiului, dar că vulnerabilitatea se poate vedea pe un interval mai lung.
Wang Siyu: „Vor decide și alții din Rusia?”
„Aceste evenimente sunt setate să producă rezultate mai imprevizibile în viitorul apropiat”, a scris Wang Siyu, cercetător postdoctoral la Academia de Guvernare Globală și Studii Regionale din Shanghai, Universitatea de Studii Internaționale din Shanghai.
„Revolta și faptul că a rămas nepedepsită au creat acum un precedent. Vor decide și alții din Rusia să-și exprime nemulțumirea într-un mod similar?”, încheie Wang Siyu.
vudejea • 01.07.2023, 18:12
Poftim titlul de articol si poftim continut :) Sugestiv, in poza Putin cu Xi :) Ce treaba au acei profesorasi nenumiti cu oficialii chinezi? Pe de alta parte e ceva din cele spuse ce nu se aplica oricarui stat de pe glob? Mai ales celor lacome, occidentale, se aplica la puterea 10! Felul asta de titluri de articole tradeaza disperarea spalatoriei :) Tlelevizunea lui Dan Diaconescu dadea stiri din astea bomba :) Asadar, daca suntem cativa nenumiti aici ce injuram america fatis si prezicem destramarea acesteia, pe cand un articol „reactii dure din Romania impotriva lui Biden, cu poza lui Biden cu Johe”?? Caraghiosilor dar ma uit cum au muscat galusca „analistii” de serviciu
zavalita2002 • 01.07.2023, 19:22
vudejea • 01.07.2023, 18:12
Poftim titlul de articol si poftim continut :) Sugestiv, in poza Putin cu Xi :) Ce treaba au acei profesorasi nenumiti cu oficialii chinezi? Pe de alta parte e ceva din cele spuse ce nu se aplica oricarui stat de pe glob? Mai ales celor lacome, occidentale, se aplica la puterea 10! Felul asta de titluri de articole tradeaza disperarea spalatoriei :) Tlelevizunea lui Dan Diaconescu dadea stiri din astea bomba :) Asadar, daca suntem cativa nenumiti aici ce injuram america fatis si prezicem destramarea acesteia, pe cand un articol „reactii dure din Romania impotriva lui Biden, cu poza lui Biden cu Johe”?? Caraghiosilor dar ma uit cum au muscat galusca „analistii” de serviciu
Care ar fi mesajul pe care vrei să-l exprimi ?
horatiu.dance • 01.07.2023, 16:23
NU MAI MINTITI MAAAHHHH CA S-A FORMAT BRICS,DECI ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.
parpalache • 01.07.2023, 12:23
China conteaza(și pentru ruși și pentru americani și pentru„europeni”)doar ca partener comercial și ca furnizor de forța de munca ieftina!In privința armamentului nuclear nu are tehnologia necesara pentru arme mobile,fiind depașita de Coreea de Nord!