PSD şi ALDE au transmis mesaje tranşante, în care îl acuză pe preşedinte de „dictatură”.
PSD: „Doar în dictatură, transparența și informarea cetățenilor reprezintă o împovărare pentru decidenți!”
Partidul Social Democrat apreciază drept incalificabile acuzațiile exprimate de președintele Iohannis cu privire la majoritatea parlamentară care a aprobat prelungirea stării de urgență, în condițiile respectării drepturilor omului, a Constituției, a transparenței față de cetățeni, a transmis formaţiunea, printr-un comunicat oficial.
PSD afirmă că toate partidele politice, cu excepția PNL, au criticat Guvernul pentru modul haotic în care a gestionat criza generată de pandemia de coronavirus.
„Este supărat că Parlamentul dorește ordine în toate aceste ordonanțe militare, emise la miez de noapte și care se bat cap în cap. Președintele este supărat că Parlamentul, la fel ca toți cetățenii acestei țări, dorește transparența comunicărilor privind situația exactă și în timp real a evoluției COVID-19 pe teritoriul țării. De ce? Nu este normal ca toți românii să știe aceste lucruri?”, spun cei de la PSD.
Social-democraţii mai spun că „președintele nu a explicat de ce este supărat că Parlamentul a obligat Guvernul să prezinte informații cu privire la achizițiile de materiale sanitare care se fac în această perioadă”.
„Este ceva de ascuns în legătură cu aceste achiziții? Este ceva ce președintele Iohannis nu dorește să se afle despre achizițiile făcute de Guvern? PSD îi atrage atenția președintelui Klaus Iohannis să nu confunde „responsabilizarea”, cu „împovărarea”. A cere Guvernului să fie transparent, să informeze corect populația și să fie atent cu banul public nu înseamnă „împovărare”, ci „responsabilizare” față de cetățenii români. Doar în dictatură, transparența și informarea cetățenilor cu privire la cheltuielile publice reprezintă o „împovărare” pentru decidenți!”, mai transmite PSD.
Călin Popescu Tăriceanu: „Să o lase mai ușor cu amenințările că nu e Führer”
„Pe dl Iohannis l-au lăsat nervii. Cred că izolarea nu-i priește nici domniei sale, cum nu ne priește nici nouă. Doar așa îmi explic atacul furibund la toți cei care nu sunt de acord cu instrucțiunile de la Cotroceni. Astăzi a revenit la împărțirea politicienilor. Între buni și răi. Aia buni pot să muncească pentru țara. Aia răi pot doar să dea sfaturi și în schimbul acestor sfaturi ei se aleg cu niște dosare penale”, a scris şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, într-o postare pe Facebook.
Liderul ALDE îl sfătuieşte pe preşedintele Klaus Iohannis „să o lase mai ușor cu amenințările că nu e Führer ci, încă, Președintele României”.
„Să nu mai amenințe Parlamentul pentru că a mai făcut-o Traian Băsescu și nu s-a sfârșit bine pentru el. Dacă începe cu anchetele, îi sugerez să înceapă cu cei care, în stare de urgență, continuă să defrișeze pădurile și să lase buștenii în curtea unei întreprinderi care pare că are rădăcini adânci la Cotroceni. Alte teme de anchete pot fi achizițiile făcute de amicii politici ai PNL care aduc măști de protecție la preț de lingou de aur. Sau cum s-a reușit exportul de muncitori în Germania în plină stare de urgență”, mai spune Tăriceanu.