Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat împuşcăturile, descriindu-le drept „un act de violenţă politică”.

Şefi de stat şi de guvern şi-au exprimat, de asemenea, gândurile în urma incidentului, denunţând violenţa politică şi dorindu-i lui Donald Trump o recuperare rapidă.

Premierul japonez, Fumio Kishida, a declarat: „Trebuie să fim fermi în faţa oricărei forme de violenţă care reprezintă o problemă pentru democraţie”.

Noul premier britanic Keir Starmer s-a declarat „uimit de aceste scene şocante”. „Violenţa politică nu îşi are locul în societăţile noastre şi gândurile mele se îndreaptă către toate victimele acestui atac”, a spus el.

Premierul australian Anthony Albanese a descris împuşcăturile drept „tulburătoare”. Omologul său canadian, Justin Trudeau, s-a declarat „dezgustat“. „Violenţa politică nu este niciodată acceptabilă”, a adăugat el.

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a denunţat un atac inacceptabil şi a cerut condamnarea acestuia: „Atacul asupra fostului preşedinte Donald Trump trebuie condamnat vehement de toţi apărătorii democraţiei şi ai dialogului în politică. Ceea ce am văzut astăzi este inacceptabil”.

Premierul indian Narendra Modi l-a numit pe Donald Trump un prieten şi i-a urat însănătoşire grabnică, condamnând totodată cu fermitate incidentul.

„Condamn cu fermitate acest incident. Violenţa nu îşi are locul în politică şi în democraţiile (noastre)”, a spus el.

Premierul ungar Viktor Orban i-a trimis „gândurile şi rugăciunile” sale lui Donald Trump. „Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă spre preşedintele @realDonaldTrump în aceste ore negre”, a scris el pe reţeaua de socializare X, la două zile după ce s-a întâlnit cu fostul preşedinte american la reşedinţa acestuia din Mar-a-Lago, statul Florida.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat duminică dimineaţă că el şi soţia sa Sara „au fost şocaţi de aparentul atac asupra preşedintelui Trump”. „Ne rugăm pentru siguranţa lui şi pentru recuperarea sa rapidă”, a reacţionat Netanyahu.

Preşedintele argentinian Javier Milei a dat vina pe „stânga internaţională” şi „ideologia ei dăunătoare” gata să „destabilizeze democraţiile” pentru a „ajunge la putere”, într-un mesaj de „sprijin” şi „solidaritate” adresat lui Donald Trump.

„De teamă să nu piardă alegerile, ei recurg la terorism pentru a-şi impune programul retrograd şi autoritar”, a susținut Milei pe X.

„Indiferent de diferenţele politice sau ideologice, recurgerea la violenţă nu este niciodată justificată”, a reacționat premierul Marcel Ciolacu, în timp ce președintele Klaus Iohannis s-a declarat „îngrozit” și a dat asigurări că „românii sunt alături de poporul american”.

Urmărește-ne pe Google News