UPDATE ora 21.00 Organizațiile PSD au început să se poziționeze în scandalul intern din PSD, de partea grupării pro-Dragnea, sau de partea semnatarilor scrisorii deschise în care se cere demisia președintelui PSD. Până vineri se duc negocieri și întâlniri, iar fiecare încearcă să își întărească poziția în partid. 

Liviu Dragnea spune că își va exprima poziția doar în interiorul partidului și îi acuză pe cei care l-au trădat că vor ca partidul și conducerea PSD să bată palma cu Iohannis, SPP, SRI și DNA.

Grindeanu: „E evident că trebuie să se schimbe ceva”

Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că în PSD „trebuie să se schimbe ceva” din moment ce tot mai mulţi lideri importanţi ai formaţiunii spun că lucrurile nu merg în direcţia bună.

„Am fost peste 20 de ani membru al PSD şi sigur că mă preocupă ce se întâmplă în acest partid. Atunci când tot mai mulţi lideri importanţi ai formaţiunii spun că lucrurile nu merg în direcţia bună, e evident că trebuie să se schimbe ceva. A trecut deja prea mult timp de când pare că totul s-a oprit în loc din cauza unor mize personale. Acest blocaj a împărţit România în două şi ameninţă să ne îndepărteze de partenerii noştri internaţionali. Situaţia din principalul partid de guvernare trebuie să se rezolve cât mai rapid, pentru a ne putea întoarce la priorităţile noastre ca ţară”, a scris Grindeanu pe Facebook.

Grațiela Drăghici: Nu știu dacă aș putea urma alt lider

Chiar dacă Liviu Dragnea nu este perfect, chiar daca nu intotdeauna ne place, chiar daca uneori atitudinile si interacțiunile sale nu plac unora, actiunile si rezultatele guvernarii sunt tot ce conteaza pentru Romania . De aceea, nu stiu daca as putea urma, la acest moment, un alt lider, in afara de Liviu Dragnea. Așa văd eu lucrurile in partid, de aici , de la ” firul ierbii „, a scris și Grațiela Drăghici, Șefa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.

PSD Brașov îl susține pe Dragnea: Nu trebuie să demisioneze!

Biroul Permanent Județean al PSD Cluj a anunțat că a luat astăzi următoarele decizii în unanimitate:

1. Susţinerea necondiţionată a Guvernului PSD+ALDE şi a programului de guvernare.

2. Solicită membrilor CEX soluţionarea divergenţelor în interiorul partidului şi rezolvarea tuturor problemelor în cadru statutar.

3. Preşedintele Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze.

Iordache: „Haideţi să oprim aceste conflicte interne”

Florin Iordache spune că această scrisoare va fi analizată în CExN.

„Haideţi să oprim aceste conflicte interne, pentru că eu cred că PSD, în toate domeniile de activitate, a făcut nişte lucruri foarte bune şi numai cei care sunt răuvoitori sau nu vor să vadă toate lucrurile bune pe care PSD le-a făcut decontează lucrurile negative şi eventualele conflicte interne”, a spus el.

Țuțuianu: Există riscul ca unii dintre parlamentarii PSD să plece spre alte partide politice, sunt mulți semnatari ai scrisorii

Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu a declarat miercuri că, în cazul în care nu se găseşte o „soluţie serioasă la problemele pe care PSD le are astăzi”, există riscul ca unii dintre parlamentari să plece spre alte partide politice, fapt ce poate genera o pierdere a majorităţii parlamentare, cel puţin la Camera Deputaţilor.

„Partidul poate să rămână unit, indiferent de rezultatul din Comitetului Executiv Naţional al partidului. Eu cred că există riscul, dacă nu găsim o soluţie serioasă la problemele pe care PSD le are astăzi, ca unii dintre parlamentarii noştri să plece spre alte partide politice. Am avut recent un caz la Botoşani, sunt două-trei situaţii în care parlamentari din PSD – şi de la Botoşani, şi de la Ilfov – şi-au exprimat nemulţumirile şi riscul acesta există, ceea ce poate genera inclusiv o pierdere a majorităţii parlamentare cel puţin la Camera Deputaţilor, într-o primă etapă. De aceea îi rog pe toţi parlamentarii PSD să aibă încredere în demersul nostru, să aibă răbdare să putem discuta toate lucrurile care ţin de partid în structurile noastre statutare, şi îi asigur că deciziile pe care le vom lua vor ţine cont de interesul României, şi de interesul PSD”, a afirmat vicepreşedintele PSD.

Țuțuianu a precizat că sunt mai mulți semnatari ai scrisorii, iar numărul acestora va fi dezvăluit în ședința COmitetului Executiv Național.

Marcel Ciolacu: Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii și spaime imaginare

Deputatul PSD Marcel Ciolacu, vicepremier în Guvernul Tudose, a anunțat, la rândul lui, că susține scrisoarea semnată de colegii lui, pentru că are convingerea că PSD poate să facă în continuare lucruri bune pentru România.

”Pentru a realiza asta, trebuie să înțelegem că solidaritatea de partid nu înseamnă să fim pasivi unor decizii greșite care continuă de prea mult timp. Aceste decizii greșite se suprapun cu dorința de și mai multă putere a lui Liviu Dragnea. Un președinte PSD care a făcut lucruri bune, dar care, astăzi, din păcate, nu mai este omul pe care l-am cunoscut în urmă cu ceva ani. Din păcate, Liviu Dragnea a ajuns un om orbit de putere, orgolii și spaime imaginare.

Deputatul afirmă că ”a venit timpul ca Liviu Dragnea să înțeleagă faptul că pentru binele României și al PSD ar trebui să facă un pas în spate”. 

”E cea mai bună și rapidă soluție pentru a înceta cu scandalurile din țară și a ne întoarce la problemele de zi cu zi ale guvernării alături de partenerii noștri de la ALDE. Avem nevoie de stabilitate, responsabilitate și coerență în actul de guvernare pentru că aceasta este dorința oamenilor care ne-au votat. Pentru a redeveni acel PSD apropiat de oameni și de problemele lor!”, mai spune acesta.

Neacșu: Sunt enunţate o serie de principii sănătoase privind acţiunea politică a PSD

O reacție interesantă a venit din partea secretarului general al PSD, Marian Neacșu. El afirmă că scrisoarea deschisă dată publicităţii miercuri de trei lideri social-democraţi conţine o serie de principii sănătoase privind acţiunea politică a partidului, care din păcate au fost abandonate în ultima perioadă.

„Am citit cu atenţie declaraţia comună a colegilor noştri şi am constatat că sunt enunţate o serie de principii sănătoase privind acţiunea politică a PSD, care din păcate au fost abandonate în ultima perioadă. Sunt întru totul favorabil ideii de revenire la modul colegial şi democratic de luare a deciziilor în partid şi, mai ales, celei de asigurare a continuităţii şi mai ales a coerenţei guvernării. În calitate de secretar general, propun ca în perioada imediat următoare acest document să fie analizat de toate organizaţiile partidului şi dezbătut în cadrul Comitetelor Executive Judeţene, astfel încât preşedinţii de organizaţii să participe la Comitetul Executiv Naţional cu un mandat clar din partea membrilor de partid. În felul acesta vom păstra şi unitatea partidului şi guvernarea şi vom putea să privim cu încredere către alegerile de anul viitor”, a subliniat Marian Neacşu, într-o declarație.

Mang: Singura vină care i se aduce preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, este că partidul a deschis prea multe fronturi

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că singura vină care i se aduce preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, este că partidul a deschis prea multe fronturi de luptă şi că i se cere demisia fără justificări.
„Am citit scrisoarea care a apărut azi. Care iarăşi a apărut pe presă în loc să apară în Comitetul Executiv, dar, mă rog, aşa au considerat iniţiatorii că este bine să fie făcut. Nu am văzut acolo o altă vină să i se aducă preşedintelui partidului – pentru că suntem la guvernare, am câştigat alegerile, am îndeplinit tot ce ne-am propus în program – singura acuză ce i se aduce, majoră, să spunem, este că am deschis multe fronturi şi că suntem în front şi cu Iohannis şi cu SRI-ul şi cu DNA-ul, adică cu alte cuvinte şi cu statul paralel şi chestia cu protocoalele. Or, dacă asta este vina lui Liviu Dragnea, atunci este grav de tot pentru partid, fiindcă noi pentru asta am luptat şi pentru asta ne-a votat poporul. Ca să aducem şi justiţia şi toate la nivelul ţărilor la care ne uităm cu jind. Adică omul să aibă garanţia că i se întocmeşte corect dosarul, nu pe baza unor protocoale ilegale şi că nu va fi judecat la presiunea făcută asupra judecătorilor. Am văzut din presă ce procent mare de procurori au diverse dosare penale”, a declarat Mang.

Mircea Drăghici: Ceea ce se întâmplă astăzi în interiorul partidului nu ţine nici de manifestarea vreunei forme a democraţiei

”Democraţia este o valoare fundamentală pentru PSD, care respectă şi apreciază toate formele ei de manifestare, dar, din păcate, ceea ce se întâmplă astăzi în interiorul partidului nu ţine nici de manifestarea vreunei forme a democraţiei şi nici de statutul partidului, a spus deputatul social-democrat Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaţilor.
El s-a referit la scrisoarea deschisă prin care lideri ai PSD cer „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al formaţiunii şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

„Statutul partidului stabileşte într-adevăr forurile în care funcţionează democraţia de partid şi în aceste foruri trebuie dezbătute problemele partidului, dacă există cu adevărat! Această scrisoare nu respectă nici conduita cerută de partid, nici spiritul şi decenţa dezbaterii în PSD. Această scrisoare este mai degrabă o lovitură incorectă aplicată într-un moment ales prost. Cum puteţi crede că o scrisoare poate să reprezinte modul democratic de manifestare într-un partid, şi mai grav la nivelul conducerii unui partid? Nu suntem actori într-o schiţă a lui Caragiale! Cu toate că, din afară, aşa pare! Liderii unui partid nu fac scrisori, nu fac bileţele, nu semnează fiţuici…”, a scris Drăghici miercuri pe Facebook.

Urmărește-ne pe Google News