„Atacul asupra premierului slovac Robert Fico este îngrozitor. Condamnăm cu fermitate acest act de violenţă împotriva şefului de guvern al unui stat partener vecin”, a reacționat Zelenski într-un mesaj publicat pe platforma X, potrivit Agerpres.
La rândul său, Putin a susținut că este indignat de „această crimă odioasă”. „Am aflat cu indignare de tentativa de asasinat contra lui Robert Fico, prim-ministrul Republicii Slovace. Nimic nu poate justifica această crimă odioasă. Îl cunosc pe Robert Fico drept un bărbat curajos şi hotărât. Sper că aceste calităţi îl vor ajuta să depăşească această situaţie dificilă”, a scris liderul de la Kremlin într-o telegramă adresată preşedintei în exercițiu a Slovaciei, Zuzana Caputova, transmite Agerpres, care citează Reuters și France-Presse.
Robert Fico a făcut în repetate rânduri declarații favorabile Rusiei. Înainte de alegerile parlamentare din toamna anului trecut din Slovacia, el s-a pronunțat împotriva susținerii militare a Ucrainei în fața invaziei ruse, precum și împotriva aderării Ucrainei la NATO. Comentariile sale pe tema războiului din Ucraina sunt apropiate de cele ale premierului ungar Viktor Orban, considerat de mulți analiști politici drept un „cal troian” al lui Putin în Uniunea Europeană.
Premierul Robert Fico, un social-democrat populist, a fost împușcat miercuri după o ședință de guvern ținută la căminul cultural din localitatea Handlova, în regiunea Trencin. Rănit în abdomen, premierul slovac a fost transportat cu elicopterul la un spital din Banska Bystrica pentru a fi operat de urgență.
Un suspect în vârstă de 71 de ani a fost arestat la locul atacului. Acesta ar fi un poet care a făcut parte cândva dintr-un club literar de stânga.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 16.05.2024, 01:41
Acum Putin nu va mai avea de ales şi va fi obligat să trimită soldaţi care să apere muncitorii şi ţăranii slovaci de fascişti (cum au făcut ruşii şi-n Polonia în 1939). Păcat că încă-s ocupaţi eliberatorii prin Ucraina...